Au „fugit” în seria a II-a pentru a promova mai ușor în Liga I
În sezonul 2010-2011 Petrolul nu a avut alt gând decât revenirea
în Liga I, după o perioadă tulbure în viața clubului, care nu a mai
activat în primul eșalon din 2004.
Primul pas a fost schimbarea manageriatului, acum doi ani, când
acționarii Liviu Luca, Florin Bercea și actualul observator al LPF,
Eduard Alexandru, au fost de acord să „predea” manageriatul echipei
autorităților locale ploieștene. Cu un buget asigurat de către
Primărie, stabil, de peste 1 milion de euro pe sezon, manageriat
chiar de antrenorul Valeriu Răchită, Petrolul a ratat promovarea
anul trecut, apoi, din a doua încercare, în acest an și-a atins
scopul: Liga I.
S-au
temut de Ceahlăul și Chiajna
Pentru asta, ploieștenii au făcut, cu intervenții la FRF,
„pasul” spre seria „Vest” a ligii a II-a, temându-se de concurența
cu Ceahlăul și Chiajna. Traseul echipei, în acest campionat a fost
unul care a asigurat promovarea, pentru care au fost „mici emoții”,
până la final, dar care s-a terminat cu „happy-end”. Revenirea în
Liga I a fost aplaudată de mii de ploieșteni, Petrolul fiind una
dintre echipele-reper din punctul de vedere al spectatorilor
prezenți la meciuri, chiar dacă echipa a jucat „în exil”, la
Strejnic. Meci de meci, Petrolul avea cel puțin 3.000 de spectatori
la jocurile de acasă.
Răchită a
dat afară 13 jucători!
Greul promovării a fost dus de „veteranii” ex-steliști,
Pompiliul Stoica, Florentin Dumitru și Oprița, toți trăind o a doua
tinerețe, secondați de mai tinerii Benga și Cârjă. Odată cu
promovarea, Răchită a început o restructurare masivă a lotului,
unde s-a renunțat deja la 13 jucători, alți câțiva având situația
contractuală incertă.
18
victorii a obținut Petrolul sezonul trecut, cele mai multe
dintre echipele din seria a II-a