„Au început jocurile de culise!** Noi nu am fost avantajați deloc, spre deosebire de Poli”

Marius Stan este mai mult decât mulțumit de jocul echipei sale
de azi și spune că nu se aștepta ca elevii lui Dorinel Munteanu să
obțină un asemenea succes după meciul nereușit din etapa
trecută.

Totodată, oficialul gălățenilor este convins că deja conducătorii
de club ai anumitor echipe au început să facă jocuri de
culise.

„Nu mă așteptam la o victorie de maniera asta. Mă așteptam
ca moralul jucătorilor să nu fie unul tocmai pozitiv. Spre lauda
lor, au jucat excelent și victoria nu poate fi contestată. Dorinel
le-a spus ceea ce le spune mereu: să fie modești, determinați și
muncitori pe teren. Astea sunt caracteristicile noastre. Atunci
când le respectăm, putem învinge pe oricine.

Sunt convins că au început jocurile de culise. Dacă analizăm
jocurile noastre, se poate observa că nu am fost avantajați absolut
deloc, spre deosebire de alte echipe, cum este Timișoara, care au
fost avantajate de arbitri. Conducătorul lor se poate lăuda că,
prin ieșirile lui necontenite, a pus presiune pe arbitrii mai slabi
de înger.

Am mai spus-o, noi suntem puternici prin spiritul de echipă, spirit
care este mai puternic decât la orice echipă. Giurgiu este un fel
de metronom la mijlocul terenului. Paraschiv, Viglianti, Giurgiu
sunt jucători care pot schimba cursul jocului”, a spus
Stan la Sport.ro.

Referitor la meciul dintre Steaua și FC Vaslui, Stan a spus că
și-ar dori ca partida să se încheie la egalitate. „Cred că
mi-aș dori să iasă un meci nul. Totuși, o victorie a Stelei nu ar
fi rea pentru că Vaslui este mai aproape în clasament. Este normal
să țin cu cei mai slab poziționați decât noi. Nu o să mă uit la
meci pentru că vreau să mă mai menajez. Trăirile propriei echipe
sunt destul de intense”
, a completat Stan.

Oțelul Galați s-a impus azi cu scorul de 3-0 în fața echipei „U”
Cluj, într-un meci din cadrul etapei a 22-a a Ligii I.

Publicat: 19 03. 2011, 17:44
Actualizat: 19 03. 2011, 17:54