Au jucat pe vin!
Apele s-au tulburat serios în Grant după eșecul în fața „câinilor”.
După ce au pierdut categoric în fața rivalilor din „Ștefan cel Mare”, elevii lui Marian Rada au fost certați după meci și de George Copos. A fost picătura care a umplut paharul.
Înainte de partida cu Dinamo, Copos a venit binedispus în vestiarul alb-vișiniilor cu cinci sticle de vin. „Aceasta e răsplata dacă bateți pe Dinamo”, ar fi spus Copos. Fluierul de final al lui Bogaciu l-a găsit pe Copos extrem de abătut: „Nu ați jucat nimic, mi-aș fi dorit să arătați mai multă determinare. Sunt foarte dezamăgit”. Cuvintele patronului rapidist i-au scos din sărite pe jucători. „Ne-ați promis că ne dați primele și salariile. Nu am primit niciun leu. În schimb, ați făcut rost de bani să plătiți licența. Vrem să știm ceva concret, nu mai vrem vorbe”, i-au transmis jucătorii lui Copos.
Nici antrenorii nu și-au luat banii
Surse apropiate grupării alb-vișinii susțin că incertitudinea în privința salariilor s-a perpetuat și la nivelul conducerii tehnice. „Păi numai un secund al lui Peseiro încasa 10.000 de euro pe lună. Acum, salariile întregului staff tehnic însumează 8.500 de euro și nu-i vedem nici pe ăștia măcar. Nu se poate să ceri performanță în aceste condiții”, a explicat sursa noastră.
45 de victorii din 100 de meciuri directe are Dinamo după partida de aseară. Rapid rămâne cu 37
Â