Au luat titlul cu Unirea Urziceni, Bucșaru le-a dat câte o casă, dar acum vor fi dați afară! „Am primit toți termen de evacuare!”
- Situație fără precedent pentru în fotbalul românesc. Foștii jucători ai Unirii Urziceni, care au câștigat titlul cu gruparea ialomițeană în sezonul 2008-2009, riscă să rămână fără casele primite din partea clubului patronat la acea vreme de omul de afaceri Dumitru Bucșaru, anunță Agerpres.
- Fostul jucător Marius Onofraș a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că el și colegii săi din acea perioadă, printre care se numără Valeriu Bordeanu, Răzvan Pădurețu, Iulian Apostol și Nicu Epaminonda, au fost păcăliți de fostul patron, iar acum au primit ordin de evacuare a propriilor case aflate în ansamblul rezidențial Green City.
„Vor să ne dea afară din case, am primit toți termen de evacuare. Situația este foarte dificilă pentru că am muncit pentru aceste case. Nu e ușor să faci performanță așa cum am făcut noi cu o echipă mică la vremea aia. Până la un punct Dumitru Bucșaru a fost OK, dar apoi, când a venit criza, a început să aibă probleme cu firmele. Am avut încredere în el, dar ne-a păcălit. Asta în condițiile în care noi, jucătorii, i-am adus în conturi și o sumă mare de bani prin participarea în Liga Campionilor„, a afirmat fostul fotbalist. Acesta a precizat că a primit casa ca parte a contractului său cu Unirea Urziceni. „Fiecare jucător și-a negociat contractul cum a știut mai bine. Unii au primit la semnătură casele, alții ca primă de obiectiv. Eu trebuia să îmi prelungesc contractul și am cerut o sumă. Bucșaru a zis că e prea mare și că îmi dă o casă pentru diferența de bani. Contractul casei era pe numele meu, dar el se obliga să achite ratele. Numai că el nu a plătit decât 2-3 rate, după care a băgat firma în insolvență, iar acum lichidatorul vrea să scoată toate casele de acolo la vânzare pentru a recupera prejudiciul”, a afirmat fostul fotbalist.
„Procese au fost de la început pentru aceste case. La un moment dat chiar am câștigat un proces și ziceam că am scăpat de probleme, însă Bucșaru a schimbat lichidatorul și imediat am primit notificări în care ni se dădea termen de evacuare. Am auzit că judecătorul care a dat termenele de evacuare a fost coleg cu fiica lui Bucșaru. La fel, noul lichidator am înțeles că are firme împreună cu Bucșaru. Nu știu exact, așa am auzit. E ca o pânză de păianjen totul, sunt oameni puternici. Și nu suntem doar noi, fotbaliștii, în situația asta, ci și alte familii din complexul Green City”, a adăugat Onofraș.
Fost jucător la Politehnica Iași, FC Brașov, Unirea Urziceni și Steaua București, Onofraș se pregătește de un nou proces. „Acum trebuie să încep un nou proces, aștept să vină niște acte de la avocat. Pentru că dacă nu deschid proces se pune în aplicare termenul de evacuare. E greu… E adevărat, poate am fost naiv, dar e păcat pentru că am muncit pentru case”, a încheiat Onofraș, în prezent team manager la CSM Politehnica Iași. Clubul de fotbal Unirea Urziceni a câștigat titlul în sezonul 2008-2009 avându-l ca antrenor pe Dan Petrescu, iar conducător pe Mihai Stoica. Urziceni este cel mai mic oraș care a participat în grupele Ligii Campionilor din istoria acestei competiții. În 2010 patronul Dumitru Bucșaru a vândut toți jucătorii din lot, iar un an mai târziu a desființat echipa de fotbal.