Criticați pentru rezultatele din amicalele acestei ierni, steliștii au început în forță sezonul de primăvară din Liga 1. Tănase și compania au câștigat la scor, 4-0, în restanța cu Chiajna și au ajuns pe primul loc în clasament. Deși Sânmărtean a avut un debut excelent în Ghencea, Duckadam ține să îl remarce pe Varela: „Cred că Steaua a câștigat un fundaș”, spune președintele de imagine al Stelei.
„Sânmărtean a fost peste ceea ce așteptam eu cel puțin, dar vreau să îl remarc pe Varela, care, din punctul meu de vedere, a făcut o impresie senzațională ca fundaș dreapta. A făcut un joc foarte bun atât pe defensivă, cât și pe atac și cred eu că Steaua a câștigat un fundaș”, a declarat Duckadam la Sport Total FM.
Rivalii de la Astra și Dinamo i-au acuzat pe cei de la Chiajna că nu se vor omorî cu firea în meciul cu Steaua, iar rezultatul le-a dat apă la moară. Duckadam crede însă că victoria Stelei nu poate fi pusă în discuție:
„Cu siguranță, nu ai cum să nu fii mulțumit. Am practicat un joc spectaculos și cred că rezultatul nu se punea în discuție, decât diferența de scor. Unele goluri au fost greșeli, am mai avut ocazii și zic eu că echipa a început foarte bine aceste restanțe”, a mai spus oficialul Stelei.
Duckadam: „Noi suntem obișnuiți să jucăm cu Ajax și Chelsea, nu putem avea emoții în Liga 1”
„Din punctul meu de vedere Steaua nu trebuie să aibă emoții cu nicio echipă din România, pentru că din perspectiva valorii și experienței suntem peste celelalte echipe. Noi suntem obișnuiți să jucăm cu Ajax, Chelsea și Basel și de aceea cred eu că e greu de imaginat că o echipă de talia Chiajnei putea pune probleme”, a mai spus Helmuth Duckadam.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER