ACS Poli Timișoara a pierdut un titular după ce Alexandru Țigănașu nu a terminat meciul cu Juventus București în picioare. Jucătorul de 27 de ani a fost operat, astăzi, în Turcia pentru ruptură de ligamente încrucișate și va rata o mare parte a actualului sezon. Ca și cum absența fundașului venit de la Iași nu e suficientă, Ionuț Popa mai are doi suspendați pentru jocul cu FC Botoșani, programat vineri, de la ora 18:00, la Timișoara.
Alexandru Țigănașu a fost operat la clinica Acibadem, iar doctorii estimează că va lipsi șase luni de pe teren. Așadar, în cele mai optimiste scenarii, moldoveanul ar putea să mai joace pentru Poli abia în luna mai, la final de sezon.
Țigănașu a fost adus în vară la dorința și insistența antrenorului Ionuț Popa și era și un bun executant al loviturilor libere. Absența sa va cântări mult, întrucât clubul l-a împrumutat pe Ștefănel Covalschi, celălalt fundaș stânga de meserie adus vara aceată, în Liga a IV-a Vâlcea, la Flacăra Horezu.
Postul de fundaș stânga, descoperit până în iarnă
Până la următoarea perioadă de transferuri, Popa va fi nevoit să improvizeze. Cel mai probabil, acolo va juca Alin Șeroni, dacă se reface după ruptura musculară. Cristian Melinte a mai jucat în trecut acolo, dar Popa are nevoie de el în axul central. O soluție mai e Alexandru Ciucur, dar ieșeanul e prepoderent jucător cu valențe ofensive și se vede că nu se simte bine ca fundaș. O altă soluție ar fi juniorul Cristian Podină, căruia până acum Popa nu i-a oferit șansa debutului.
Vașvari și Miguel ratează meciul cu Botoșani
Poli are doi jucători suspendați pentru partida de vineri cu Botoșani. Gabriel Vașvari și Miguel Bianconi au ajuns ambii la patru cartonașe galbene.
Pentru înlocuirea lui Vașvari, soluțiile sunt la mijloc Artean și Soljic. Miguel oricum nu ar fi avut șanse la titularizare în fața atacantului Abraw, însă rămâne problema unei eventuale schimbări post pe post, care va fi vineri imposibilă.
În perioada aceasta, Poli nu a disputat niciun meci de verificare, ci doar un joc-școală. Clubul nu a găsit adversari disponibili de Liga a IV-a sau a III-a în zonă, așa cum ar fi dorit.
Meciul cu FC Botoșani, ce contează pentru etapa a 18-a a Ligii 1, e programat vineri, de la ora 18:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER