Au sărit scântei!** Steliștii vor să-l impresioneze pe Levi și nu se menajează deloc la antrenamente

Când ai un lot numeros, de 24 de jucători, și încă n-au apărut
la treabă „vedetele”, care se relaxează încă după stagiul
naționalei din America de Sud, atunci e cazul să te faci remarcat
încă de la primele antrenamente. Mai ales dacă ai tehnician nou!
Așa gândesc și fotbaliștii Stelei, care mai aveau puțin și mușcau
din teren la ședința de pregătire de ieri!

Că tot se vorbește prin țară despre părăsirea arenei din Ghencea,
jucătorii Stelei se obișnuiesc încă din Austria cu plimbările de pe
un teren pe altul. Și, astfel, pentru a doua zi a stagiului de
pregătire din Alpii austrieci au ales să schimbe terenul de
antrenament. Decor idilic, cu o cascadă care curge năvalnic la
câțiva metri de locul unde Bănel și compania alergau printre
jaloanele puse atât de întortocheat de parcă delimitau un traseu
montan.

„Stânca”
Geraldo

Și apoi a început „distracția”. Pentru început, celebrul „cinci
contra doi”, care însă numai banal nu a fost! Geraldo Alves a dat
tonul, cu un „umăr” care l-a pus jos pe Galamaz, iar în „horă” au
intrat și noile achiziții, dornice să-i ia ochii lui Levi prin
determinare. A urmat apoi un joc din câteva atingeri la două porți
improvizate. Iar pericolul de accidentări a sporit, Băjenaru sau
Tatu aruncându-se la picioarele adversarilor la fel de mult ca
Bicfalvi sau Iliev. Nu s-a menajat nici măcar Gabi Matei, care nu
este încă la potențial maxim după accidentarea din Brazilia!

Răduț și
Brandan încă au dureri

În prezent, cu Gabi Matei care reintră ușor-ușor în programul
normal de pregătire, stafful Stelei mai are probleme doar cu doi
fotbaliști. Este vorba despre Mihai Răduț, care face de două zile
alergări cu preparatorul Horea Codorean, și despre Pablo Brandan,
care, pe deasupra, are parte și de ședințe de stretching.
Mijlocașul e chinuit de o tendinită, iar argentinianul încă mai
resimte dureri inghinale.

24 de
jucători
are la dispoziție Roni
Levi. Tănase, Latovlevici, Tătărușanu și Gardoș se alătură lotului
pe 23 iunie

Publicat: 20 06. 2011, 09:26
Actualizat: 20 06. 2011, 09:27