Fotbaliștii dinamoviști Nicolae Zuluf și Sorin Ispir au efectuat, luni, primul lor antrenament la echipa CS Mioveni, la care au fost împrumutați de gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Conducerea argeșenilor a negociat timp de o săptămână împrumutul celor doi la Mioveni.
Ambii jucători au câte 23 de ani și au fost împrumutați de la Dinamo pe câte un sezon și jumătate, însă cu dreptul renegocierii contractului în vară, în funcție de liga în care va evolua Mioveniul în sezonul următor.
Nicolae Zuluf poate juca atacant sau mijlocaș stânga, iar Sorin Ispir poate fi folosit mijlocaș central sau dreapta.
Cei doi au fost achiziționați de Dinamo la începutul acestui an, venind liberi de contract, însă nu au fost opriți de alb-roșii în lot pentru cantonament și au fost nevoiți să caute ale variante pentru a juca.
Ambii au fost doriți la Mioveni de tehnicianul Marian Pană încă dinainte de a semna cu Dinamo. „Sunt jucători pe care i-am dorit înainte să-i ia Dinamo. Ei au ezitat, au semnat cu ei, dar acum au ajuns tot la noi. Au venit la antrenamentul de azi și vor rămâne cu noi. Cu ei doi, am un lot foarte echilibrat în care am încredere. Până miercuri acesta va fi definitivat”, a declarat Marian Pană.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER