Au uitat de 7 mai 1986!** Generația de aur a Stelei va aniversa pe cont propriu 25 de ani de la cucerirea CCE
Gigi Becali vrea să uite definitiv de generația care a adus cele
mai importante trofee pentru Steaua: Cupa Campionilor și Supercupa
Europei. În „război” cu mai mulți componenți ai acelei generații de
excepție, patronul roș-albaștrilor nu va organiza niciun eveniment
la 25 de ani de la obținerea acelei performanțe. În asemenea
condiții, Tudorel Stoica și foștii colegi se vor „refugia” într-un
local din Drumul Taberei.
Generația ’86 a echipei Steaua a rupt aproape orice legătură cu
actuala conducere. Unicul „punct” de tangență, Helmuth Duckadam,
este singurul membru al actualei structuri din Ghencea care mai
este tolerat. Chiar dacă anul acesta, pe 7 mai, se împlinesc 25 de
ani de la câștigarea Cupei Campionilor, clubul roș-albastru nu va
organiza niciun eveniment pentru a marca momentul. La fel s-a
întâmplat și în 2006, și în 2001, la bornele de 15 ani, respectiv
20 de ani. Ultima dată când Steaua a sărbătorit data de 7 mai a
fost în 2009, când mai mulți foști componenți ai generației ’86 au
fost prezenți la un dineu. De exemplu, în 2006, generația lui
Lăcătuș și Pițurcă a fost sărbătorită de ProSport, iar apoi de
Cristian Țânțăreanu.
La petrecerea de anul acesta vor participa toți membrii
generației ’86: Duckadam, Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu,
Bălan, Balint, ‘Bölöni, Stoica, Majearu, Lăcătuș, Pițurcă, Radu II,
Iordănescu și Ienei