Au urcat câte o treaptă!** Hațegan și Avram, promovați de FIFA

Arbitrajul românesc continuă trendul ascendent din ultimii ani.
După ce Cristi Balaj a arbitrat în două meciuri din grupele Ligii
Campionilor, pe AC Milan și FC Barcelona, „fluierașii” din Liga I
lovesc din nou. Săptămâna trecută, CCA a primit vestea că Ovidiu
Hațegan (foto) și Marius Avram au promovat câte o treaptă în
ierarhia FIFA.

Pentru doi dintre arbitrii internaționali români, Moș Crăciun a
fost anul acesta FIFA. După o evaluare atentă în 2010, Comisia de
Arbitri a forului internațional a decis ca Ovidiu Hațegan și Marius
Avram să treacă fiecare în clasa valorică superioară începând cu
2011. Astfel, „centralul” din Arad a ajuns în Second Class, iar
bucureșteanul, după doar un an ca arbitru internațional, în Third
Class.

La un pas
de Ligă

Aflat pe lista FIFA din 2008, Hațegan a înregistrat un progres
remarcabil. Arbitrul a fost în ultimii doi ani în Talent Program,
un modul în cadrul căruia cei mai promițători arbitri din lume
primesc fiecare câte un mentor, fost arbitru internațional la
rândul lui. Progresele pe care arădeanul le-a făcut în ultimul an
l-au adus în postura de a ajunge acum în Second Class, adică al
treilea eșalon valoric al FIFA. Astfel, el este acum la același
nivel cu Alexandru Deaconu și la un pas în spatele lui Cristi
Balaj.

„Promovarea celor doi este un semn că se lucrează bine acum la
CCA și este doar un pas înainte din cei mulți care vor
urma”

Marius Avram, președinte CCA

Publicat: 28 12. 2010, 00:02
Actualizat: 28 12. 2010, 00:07