Au venit, au vorbit, s-au înțeles
Două ore au fost îndeajuns pentru ca Gigi Becali împreună cu
Mihai Stoichiță, Basarab Panduru și Valeriu Argăseală, să-i
convingă pe frații Karamyan să vină în Ghencea. Cei doi vor primi
salarii care se vor încadra în grila lui Gigi Becali, dar
bonusurile vor fi consistente.
Zi mare pentru Mihai Stoichiță ieri. După mai multe ore de
discuții cu Gigi Becali, tehnicianul a primit „cadou” patru
jucători. Pe lângă cei doi fundași centrali care trebuiau aduși
neapărat, Steaua i-a mai transferat și pe Arman și Artavazd
Karamyan.
Au venit
cu mașina la București
Cei doi fotbaliști armeni au plecat din Timișoara ieri,
dis-de-dimineață, cu o destinație clară: palatul lui Gigi Becali.
După aproape șapte ore de mers, luxosul Mercedes al fotbaliștilor,
condus de fratele-impresar Arthur, parca în curtea patronului
Stelei. Trecuseră doar câteva minute după ora 14:00. Grăbiți, cei
trei au intrat în livingul în care îi aștepta toată conducerea
Stelei. Nu au trecut decât două ore, timp în care, pe lângă
negocieri, s-au redactat și actele contractuale. La ora 16:00,
Becali a ieșit numai un zâmbet, încadrat de Arman și Artavazd
Karamyan.
Mai
trebuie avizul avocatului
„Gata, ne-am înțeles! Mai e nevoie doar ca actele să fie văzute de
un avocat, după care le vor și semna. Au venit să facă fericită
Ghencea”, a fost anunțul finanțatorului Stelei. După ce au discutat
și cu presa, Karamyenii au plecat la un restaurant din Capitală,
unde i-au prezentat contractele avocatului. După ce vor semna, ei
vor pleca alături de Steaua în al doilea cantonament din
Turcia.
„Ne-am înțeles cu frații Karamyan. Era păcat să îi
despart, așa că i-am luat pe amândoi. Baremul salarial e barem și
în cazul lor”, Gigi Becali, finanțator Steaua
100 de mii de euro este salariul
propus de Becali lui Arman Karamyan
120 de mii de euro va fi salariul
lui Artiom Karamyan la Steaua
100 de mii de euro va primi
fiecare dintre cei doi frați dacă Steaua va lua campionatul
„Din partea mea, pot să vină la Steaua și frații
Inzaghi. Nu mă tem. Karamyenii sunt valoroși, dar un campionat nu
se câștigă doar cu doi fotbaliști”, Marius Niculae,
atacant Dinamo
Vor
semna pe doi ani
Contractul redactat de cei din Ghencea a fost preluat de fratele
celor doi fotbaliști, Arthur, care l-a dus spre analiză unui
avocat. În această dimineață, cei trei se vor întâlni din nou cu
Gigi Becali căruia îi vor prezenta actul cu modificările de
rigoare. Dacă totul va fi în regulă, cei doi frați vor semna pe
câte doi ani cu Steaua. Arman și Artiom vor pleca apoi la Timișoara
pentru a-și lua lucrurile, urmând să se alăture lotului pe care
Stoichiță îl va deplasa în Turcia abia luni.
Referitor la numerele de pe tricou, cei doi ar fi preferat 10 –
Artiom și 11 – Arman, dar cum acestea sunt deja ocupate de Tănase
și Surdu, au de gând să aleagă 77, respectiv 33. O altă problemă ar
fi locuința, știut fiind că familia KaramyÂan numără 12 membri. Se
pare însă că fotbaliștilor li se va pune la dispoziție un buget de
1.000 de euro pentru a-și găsi o vilă, urmând ca o eventuală
diferență să fie achitată din propriul buzunar.
„Ogăraru să mai
aștepte!”
Zvonul conform căruia fostul fundaș dreapta al Stelei se va
întoarce de la Ajax în Ghencea se pare că nu are acoperire. Mihai
Stoichiță a explicat ieri care este situația lui Ogăraru (foto).
„Cu el au fost discuții la început, dar s-au încheiat. El este un
jucător interesant, pe care nu-l putem refuza, dar momentan avem
alte piste deschise și nu putem discuta despre altcineva până nu le
închidem”, a spus „Lippi”.
Stoichiță a refuzat,
Dumitrescu la Apollon
Oferta pe care Apollon Limassol i-a făcut-o lui Mihai Stoichiță nu
a fost îndeajuns de bună pentru a-l convinge pe „Lippi” să
părăsească Ghencea. Confruntați cu refuzul actualului tehnician al
Stelei, ciprioții s-au reorientat rapid spre Ilie Dumitrescu.
Fostul internațional este așteptat azi în Cipru la negocieri și se
pare că va semna un contract pe un an și jumătate.