Au vrut să-l bată** pe Danșa!
Centralul jocului din „Ștefan cel Mare”, Ciprian Danșa, a fost
salvat cu greu de Ionel Ganea, după ce dinamoviștii au vrut să-l
linșeze în vestiar. Elevii lui Țălnar s-au enervat după ce au
revăzut la televizor faza loviturii de pedeapsă din ultimul
minut.
Dinamoviștii și-au pierdut mințile și au luat cu asalt cabina
unde se aflau arbitrii. „Bă băiatule, ne-ai nenorocit! Îți
bați joc de munca noastră , chiar nu ai pic de rușine?! A văzut o
țară întreagă că ne-ai furat în ultimul hal!” strigau
jucătorii disperați. Sesizând incidentul, Ionel Ganea împreună cu
oamenii de ordine de la stadion, au oprit accesul fotbaliștilor în
cabina lui Danșa. „Stați calmi, nu faceți naiba vreo
prostie. Asta nu mai are cum să scape de suspendare. Nu vă riscați
voi carierele pentru asta”, i-a calmat cu greu directorul
sportiv al dinamoviștilor. Mai mult, după meci Cristi Borcea a
declarat: „De când am intrat în fotbal, acum a fost pentru
prima dată când aș fi vrut să mă duc la vestiar să-i dau doi pumni
în față acestui arbitru”, a spus Borcea.
„Nu
are ce să caute în arbitraj!”
Dinamoviștii desființează in corpore arbitrajul lui Ciprian
Danșa, pe care îl acuză de viciere de rezultat. Primul care a
aruncat piatra este directorul tehnic, Cornel Dinu, care a afirmat
că nu a fost surprins de acest lucru! „E viciere de
rezultat. Vă spun cu toată sinceritatea că mă așteptam să fie așa.
Oameni precum Danșa nu au ce căuta în arbitraj. A stat patru etape
pe bară, a fost trimis să arbitreze Dinamo și vedeți ce a
făcut”, a tunat „Procurorul”.
„Duceți-l la
psiholog!”
Mai vehement a fost Andrei Cristea, cel care a fost faultat de
Mădălin Ciucă în minutul 90+1. „Ne este furată plăcerea de
a juca fotbal. La acea fază, când am fost secerat de Ciucă în
careu, i-am mulțumit lui Dumnezeu că nu mi-am rupt piciorul. Un
atac atât de brutal nu am suferit nici la copii și juniori. Dacă
era departe de fază, poate că nu este apt fizic, poate nu este nici
competent. Cred că arbitrii trebuie testați la psiholog!”,
a completat atacantul comentariile vizavi de arbitrajul extrem de
slab al centralului Ciprian Danșa.