Aurică Țicleanu a fost demis!
UPDATE: Adrian
Mititelu a confirmat informația publicată aseară de www.prosport.ro,
anunțând pe blogul său personal că antrenorul Aurică Țicleanu a
fost demis de la conducerea tehnică a Universității Craiova.
Țicleanu a aflat de la presă că a fost demis. Sandu Tăbârca va
conduce antrenamentele echipei în această săptămâna viitoare.
Remiza cu Astra i-a fost fatală lui Aurică Țicleanu, care a fost
anunțat de Adrian Mititelu că a fost demis, pe drumul de întoarcere
spre Craiova.
Patronul Științei a ales o variantă puțin costisitoare pentru a se
descotorosi de tehnicianul care a lăsat Kuweit-ul în această vară
pentru a prelua echipa de suflet: i-a trimis un SMS! „Nu ești
compatibil cu echipa” scrie în mesajul primit de Țicleanu de la
finanțator. Acesta a primit vestea în autocarul echipei, în drum
spre Craiova.
Vine
Pițurcă?
Mai mult ca sigur, principala țintă a lui Mititelu devine Victor
Pițurcă, tehnician ce a mai negociat cu Știința înainte de a prelua
Steaua. Este știut faptul că Piți nu este adeptul preluării unei
echipe în plin campionat, însă setea de revanșă în fața Stelei și a
lui Gigi Becali plus părerea extrem de bună pe care o are despre
lotul oltenilor l-ar putea face să își încalce acest principiu.
Relațiile dintre Adrian Mititelu și Victor Pițurcă s-au răcit
puțin după scandalul „Dorel Stoica”, dar finanțatorul Științei este
conștient că Victor Pițurcă e poate cel mai potrivit om pentru a o
readuce pe Știința în prim-planul fotbalului românesc.
Se
repetă istoria?
Victor Pițurcă a mai antrenat-o pe Craiova în sezonul 1994-1995.
Atunci, fostul selecționer a preluat echipa tot după un mandat al
lui Aurică Țicleanu și a terminat campionatul pe locul 2.
„E posibil ca Pițurcă să preia o echipă în perioada
următoare, poate chiar din campionat. Este montat pe muncă,
ceva-ceva ar trebui să facă. Eu sunt convins că va prelua o echipă,
dar nu se va bate de la principiile lui de lucru. Va pune aceleași
condiții. Dar în afară de Craiova, nu văd ce echipă ar alege. Nu,
nu s-a gândit la Vaslui sau la CFR, Craiova îi este foarte
dragă„, Viorel Păunescu.
„Am avut o ofertă 2.5 milioane, dar am refuzat, pentru a mergela
Steaua. Craiova îmi făcuse prima ofertă, iar
dacă Adrian Mititelu rezolva problemele, mă duceam acolo, pentru că
el a fost primul care m-a contactat”, Victor
Pițurcă – 9 august.