Autobază stricată**

Redactor:
Adrian Iosub
Autobază stricată**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oțelul, cu Paraschiv în prim plan, a distrus defensiva lui Sorin
Cârțu. Pentru a doua oară în acest sezon, Pandurii au primit trei
goluri pe teren propriu

Gorjenii s-au pregătit de revoluție mai ceva ca pe vremea lui Tudor
Vladimirescu și au uitat să joace fotbal. Pandurul șef a dat
startul răscoalei în fotbalul românesc, dar l-a amânat exact la
timp pentru ca echipa sa să nu rateze întâlnirea cu Oțelul.

Nici nu s-a risipit bine ecoul fluierului de start și gazdele
s-au „trezit” deja cu 1-0 pe tabelă. Tilincă a „bărbierit” în șase
metri o minge centrată de pe partea dreaptă, însă Păcurar a fost pe
fază și a trimis în poarta goală. Startul perfect de partidă al
gazdelor a fost anulat repede de Antal (’11), care a profitat de o
respingere aiurea a defensivei gazdă și a înscris cu un șut din 11
metri. Norocul gorjenilor s-a numit Păcurar. Mijlocașul, aflat în
zi de grație, a reușit dubla cu un șut de excepție de la 18 metri.
A doua reușită a elevilor săi i-a permis lui Sorin Cârțu să
activeze autobaza. Grecu a intrat în banda stângă, Tilincă a
coborât la mijloc și soldățeii lui Sorinacio s-au așezat
ascultători pe două linii. Munteanu a răspuns timid și ineficient
cu Sălăgean și repriza s-a terminat în nota de domicare a
gazdelor.

„Munti” a făcut însă minuni la pauză, atunci când a reușit să-și
transforme echipa. Cu Paraschiv în rol de călău, oaspeții au răpus
defensiva gazdelor. Căpitanul Oțelului a reușit o „dublă” de
senzație, deturnând spre Galați trei puncte care păreau inițial că
vor rămâne în Oltenia. Autobaza lui Cârțu s-a defectat din nou,
tocmai când gorjenii anunțau un tur de senzație.

32
de secunde au trecut până când Pandurii au
reușit să deschidă scorul

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI
DESFĂ‚ȘURAREA LIVE-TEXT A PARTIDEI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×