Autocritică! ‘Dacă aș fi patron la Steaua nu i-aș propune prelungirea contractului lui Stoichiță’
UPDATE
19:40 Mihai Stoichiță s-a despărțit de Steaua după
meciul cu Inter Curtea de Argeș, iar tehnicianul afirmă că dacă ar
fi în locul patronului nu ar propune prelungire contractului unui
antrenor care a terminat campionatul pe locul patru. Totuși,
„Lippi” subliniază și plusurile acestui sezon, precizând că față de
stagiunea trecută Steaua a terminat pe o poziție mai bună amintind
că o victorie în partida cu Unirea Alba Iulia ar fi oferit grupării
roș-albastre șansa să se lupte la titlu până în ultima etapă.
„Daca aș fi patron la Steaua, eu nu i-aș propune
prelungirea lui Stoichiță. Eu nu sunt mediocru și nu pot accepta o
astfel de clasare. Sunt mândru de ce am realizat cu băieții în
acest sezon, ar trebui făcută o comparație cu ce s-a întâmplat în
sezonul trecut, când Steaua a terminat pe locul șase.Primul loc a
tremurat până acum trei etape din cauza Stelei, nu a altcuiva. Dacă
învingeam la Alba Iulia, sunt convins că puteam câștiga titlul,
sau, în cel mai rău caz, am fi jucat această etapă cu ‘trofeul pe
masă’. Acest loc patru nu e o victorie. Nu mi-am permis până acum
să bag jucători mai tineri, pentru că nu au experiență„, a
declarat Stoichiță la conferința de presă.
Steaua a terminat cu o victorie al doilea sezon pe care îl va
încheia în afara primelor trei locuri. Stancu și Surdu au adus
victoria la Inter Curtea de Argeș și Steaua termină după CFR,
Urziceni și Vaslui. Este primul campionat după 30 de ani în care
nicio echipă din București nu reușește să termine pe podium.
Stoichiță și-a anunțat încă o dată plecarea după meci
„E bine că am câștigat și am terminat cu fruntea sus. Îmi
pare rău că nu am putut mai mult, am încercat să luăm titlul, dar
sper că cei care vin la anul să reușească acest lucru. A fost
ultimul meci pentru Steaua, caut alt contract. Nu am discutat încă
cu nimeni. Dacă nu o să am oferte o să stau acasă până voi primi o
ofertă. Locul patru nu înseamnă mare lucru. Poate am avut neșansă
în unele meciuri, dar asta e viața, nu am reușit să facem ce ne-am
propus. Nu vreau să comentez atitudinea suporterilor„, a
declarat Mihai Stoichiță la Digi Sport după meci