Auzi „Steaua” și UIȚI de tot! „Ne-a lăsat cu ochii în soare”** Telefonul care i-a schimbat cariera lui Stan! Unde trebuia să ajungă „Iliesta”

Șefii lui CS Mioveni au dezvăluit pentru ProSport că antrenorul roș-albaștrilor a părăsit gruparea argeșeană pentru că avea o înțelegere cu divizionara secundă Chindia Târgoviște. Însă nici Gică Popescu, patronul Chindiei, nu s-a mai putut bucura de colaborarea cu ” Iliesta”, deoarece acesta a ales să parafeze până la urmă un angajament cu Steaua lui Gigi Becali.

Duminică seară, roș-albaștrii se vor deplasa la Mioveni pentru a disputa partida cu ultima echipă antrenată în Liga I de Ilie Stan. În ciuda poziției din clasament, se anunță un meci încins, motivul principal fiind chiar tehnicianul Stelei. Concret? La începutul campionatului acesta a fost antrenorul celor de la Mioveni pentru două etape, însă despărțirea dintre cele două tabere nu a fost tocmai amiabilă.

O victorie și o înfrângere
Stan a câștigat cu 4-2 meciul cu Gaz Metan și a pierdut cu 5-1 partida de la Pandurii Tg Jiu. După care au început problemele. „El a vrut să ducă echipa în cantonament, înainte de jocul cu Sportul, în localitatea Valea Iașului, dar șefii săi nu au fost de acord. Ilie s-a supărat. A considerat că autoritatea lui la echipă este știrbită și a ales să părăsească clubul”, a punctat un apropiat al lui Ilie Stan.

„A căutat un pretext să plece”
Contactat ieri de ProSport, directorul general al lui CS Mioveni, Răzvan Tunaru, și-a expus punctul de vedere în legătură cu demisia lui Ilie Stan. „Nu mai are rost să dezgropăm morții, chiar dacă acest om ne-a lăsat cu ochii în soare„, și-a început discursul conducătorul argeșenilor, după care a continuat: „Ilie a căutat practic un pretext , anume problema cu cantonamentul, pentru a pleca de la noi, deoarece el semnase 99,99 la sută un precontract cu Chindia Târgoviște. Apoi a intervenit telefonul primit de la Gigi Becali și a ales să semneze cu Steaua„, a încheiat acesta.


Steaua nu a trecut de Twente din cauza lui Ilie Stan. El este un căpos și a comis niște greșeli impar-donabile
Ion Georgescu, primar Mioveni

Stan e un om fără carcater! Nici până acum nu mi-a spus de ce a plecat de la echipă
Ion Georgescu, primar Mioveni


PARIU
„Para” merge pe mâna Stelei

Sorin Paraschiv (foto) a bifat câteva minute împotriva fostei sale echipe în amicalul pierdut de Farul în fața Stelei (1-2) și crede că venirea lui Ilie Stan la formația roș-albastră a adus un suflu nou formației. „Se vede o schimbare de când a venit el. Jucătorii se comportă mai bine în teren, aleargă mai mult și sunt mai bine închegați la meciuri. Eu cred că se pot bate la titlu în acest sezon”, a spus Sorin Paraschiv la DigiSport. (Cristian VOINEA)

SIGURANȚĂ‚
Peste 500 de jandarmi la Mioveni – Steaua

Meciul de duminică dintre CS Mioveni și Steaua este considerat cu grad ridicat de risc de către Inspectoratul de Jandarmi Argeș, măsurile de ordine și siguranță urmând a fi pe măsură. Astfel, peste 500 de forțe de ordine vor asigura ordinea și liniștea la meciul de duminică. Important de știut este că începând cu câteva ore înainte de meci, în jurul stadionului nu vor mai pătrunde decât persoanele care au bilete sau legitimații de acces. (Alin MARCU)

TRANSFER
Marseille îl dă pe Andrade la Steaua

După ce Gigi Becali l-a criticat aspru pe Tătărușanu în urma greșelii din returul cu Twente (0-1), au apărut mai multe variante de înlocuire a golkeeperului român. Una dintre acestea este revenirea în țară a fostului portar al Rapidului, Elinton Andrade. „Aflat în ultimele șase luni de contract, Andrade va pleca de la Marseille. Portarul brazilian s-ar putea întoarce în România, unde este deja în negocieri cu Steaua”, scriu francezii de la omlesite.fr. (Cristian SCUTARIU)

CRITICĂ‚
Bourceanu, desființat de Bölöni

După ce Dorinel Munteanu și Ilie Balaci s-au grăbit să-i ia apărarea lui Helmuth Duckadam în conflictul cu Alex Bourceanu, a venit rândul unui fost mare jucător al Stelei să ia cuvântul. „Nici nu știu cine este Bourceanu, dar nu asta e important. Cum îl cheamă? Bo-ur-cea…? Îi doresc mult succes la Steaua. Când vorbești despre Duckadam trebuie să vii cu ceva pe masă! Până la urmă, ce performanțe a avut Bourceanu?”, a spus Ladislau Bölöni la Dolce Sport. (Cristian SCUTARIU)

Publicat: 02 03. 2012, 10:51
Actualizat: 02 03. 2012, 11:07