„Avem 10% șanse acum, dar dacă facem așa…”. Mutu a prezentat în amănunt planul lui Dinamo pentru a cuceri titlul după un deceniu

Managerul general al lui Dinamo, Adrian Mutu, a descris pas cu pas parcursul pe care Dinamo trebuie să-l aibă pentru a cuceri titlul de campioană a României. Cu Contra pe bancă, dinamoviștii visează să devină campioni, după ce au bifat trei victorii la rând, în play-off.

Mutu a recunoscut că șansele dinamoviștilor la câștigarea campionatului sunt mici momentan, dar că totul se poate schimba în etapele următoare: „Avem 10% șanse să câștigăm campionatul. E important pentru noi, în primul rând, să ne luăm revanșa în fața Craiovei, după ce nu i-am învins în ultimele două meciuri, dar depindem și de rezultatul partidei dintre Steaua și Viitorul. Un egal acolo și o victorie a noastră, la Severin, va schimba radical clasamentul.

Pentru că vom ajunge la trei puncte în spatele Stelei, după care va urma derby-ul pe Arena Națională, care va fi cel mai important meci al sezonului, cu tribune arhipline. Dacă vom bate Craiova, vom câștiga sigur și cu Steaua și cu un 1-0, să zicem, vom trece pe primul loc. Și, dacă va fi așa, atunci Dinamo va lua campionatul!”, a declarat Mutu la DigiSport.

Dinamo are de disputat, până la meciul cu FCSB, un meci important, în deplasare, cu CS U Craiova, iar cele trei puncte sunt vitale în percepția lui Mutu: „Știe toată lumea de rivalitatea dintre olteni și noi, cei de la Dinamo, așa că suntem absolut convinși că ei se vor mobiliza foarte mult și că vor face totul pentru a câștiga. Tocmai de aceea, noi trebuie să ne mobilizăm 100%, să nu ne culcăm pe o ureche după cele trei victorii la rând.

Dinamo trebuie să apese accelerația pe ultima sută de metri, pentru că depinde numai de noi să reușim în acest sezon. Repet, dacă vom câștiga la Craiova, sigur ne vom impune și în fața Stelei”.

Ultimul titlu a lui Dinamo datează din 2006-2007, atunci când pe banca tehnică se afla Mircea Rednic. Momentan, „câinii” sunt pe locul trei în play-off, cu 32 de puncte, cu două mai puține decât Viitorul și la cinci puncte în spatele liderului FCSB.

Publicat: 19 04. 2017, 21:16
Actualizat: 19 04. 2017, 21:17