„Avem 25 de procese și litigii în acest moment! Dar nu Copos și Taher sunt vinovați!”
Grigore Sichitiu dezvăluie că Rapidul are 25 de procese intentate până în acest moment, unele chiar și pentru sume modice.
Oficialul giuleștean spune că nu Copos și Taher sunt vinovați pentru aceste litigii, însă nu a dorit să-i dezvăluie numele celui responsbil pentru această situație.
"Avem aproape 25 de procese și litigii în momentul de față, atât pe linie civilă la diverse tribunale, cât și la FIFA sau la comisiile FRF. Eu răspund despre ce s-a întâmplat doar după data de 19 ianuarie. Nu vreau să spun eu cine e vinovat, dar nu e posibil ca în primele etape, când existau bani, să nu se plătească, de exemplu, cazarea echipei la Constanța, e vorba de 2.500 de euro, și apoi aceeași sumă la Timișoara, iar acum să ajungem la proces pentru niște sume derizorii. Nu e posibil să nu se plătească chiria la stadion, când existau bani, e o lipsă de bun simț, o lipsă de respect. Și nu Copos și nici Taher nu sunt vinovați de aceste procese inutile. Și nici pentru litigiile de la FIFA privind clauza de solidaritate a unor jucători nu sunt vinovați Copos și Taher. Eu nu vreau să spun cine e vinovat. Vinovații vor fi numiți de acționari, eu sunt doar salariat aici și nu acuz pe nimeni", a declarat oficialul rapidist