„Avem bani, atmosfera e frumoasă!** Învingem Ceahlăul și CFR și ne gândim la titlu”

Rapidul a facut spectacol cu Inter Curtea de Arges și i-a
îndeplinit dorința lui Hizo, care a vrut trei victorii legate. Nae
Manea spune că Rapidul poate vorbi de lupta la titlu doar cu încă
două victorii, cu Ceahlăul și CFR.

„Este meritul jucătorilor! Și azi au făcut un meci bun, am înscris
de patru ori! Ce mă bucură pe mine e că am tratat meciul serios,
ne-am mai făcut de râs până acum cu echipe slab cotate! Am avut
ocazii și jocul rezultatelor ne-a ajutat să ajungem pe locul 3. E o
atmosferă frumoasă, dată și de rezultatele din ultimul timp.
Jucătorii sunt plătiți la zi, nu sunt probleme. S-au mai găsit
bani. E bine că echipa joacă, asta e important, am reușit să intrăm
din nou în plutonul fruntaș, dar urmează un meci greu la
Piatra-Neamț și apoi cu CFR la noi. Abia atunci putem spune, dacă
reușim două victorii, că ne putem înscrie la ocuparea
podiumului
„, a declarat Manea la Digi Sport.

Rapidul are iar suporterii aproape!

„Rezultatele lui Internațional din deplasare ne-au dat de
gândit! Și azi au încercat să joace, dar Rapid le-a pus mari
probleme. Să nu minimalizăm importanța suporterilor minunați,
atu-ul nostru principal: ne-au încurajat și acasă și în
deplasare”
, a mai zis Manea

Publicat: 28 09. 2009, 00:11
Actualizat: 28 09. 2009, 00:39