„Avem de luat o revanșă în fața Urziceniului!”
Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat că formația sa are de luat o revanșă în fața echipei Unirea Urziceni, în etapa a V-a a Ligii I.Â
"Mai ales prin prisma ultimelor rezultate, pentru noi meciul cu Unirea Urziceni este extrem de important. Nu ne interesează spectacolul, ci doar punctele. Îmi dă speranțe faptul că de la meci la meci s-a văzut o oarecare creștere în jocul nostru. Cu puțină șansă, cred că meciul cu Steaua putea să aibă cu totul și cu totul alt rezultat. Partida cu Urziceniul pare a fi mai grea decât cea cu Steaua, dar și jocul nostru va fi unul mai bun. Sunt convins de asta. În plus, avem de luat și o revanșă după umilitorul 0-2 din returul campionatului trecut, când am avut una dintre cele mai jenante prestații", a declarat Marius Stan.
Directorul general al clubului gălățean ar fi mulțumit, touși, și cu un rezultat de egalitate: "Un punct ar fi bun, așa am zis și înaintea meciului cu Steaua. Ar fi un punct care până la urmă contează".
Partida Oțelul Galați – Unirea Urziceni, din etapa a V-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 17.30.