Avem două echipe în Ligă!
Sunt șanse mari ca actualul lider, CFR, să câștige campionatul, iar Steaua să termine pe locul doi.
Clujul ar merge direct în Liga Campionilor, grație coeficientului de țară „umflat” tocmai de succesele Stelei, dar și ale Rapidului, în Europa, în anii precedenți. În schimb, Steaua va juca în turul trei preliminar al Ligii, ultimul, dar, fiindcă are și un coeficient ridicat de echipă, va fi cap de serie și poate întâlni un adversar inferior. Tot atât de adevărat este că echipa din Ghencea poate da piept cu Fiorentina lui Mutu sau cu Kievul lui Ghioane.