Vasile Turcu a prefațat derby-ul pe care Dinamo îl va disputa, în această seară, pe teren propriu, contra CFR-ului. Acționarul din Ștefan cel Mare este convins că jucătorii sunt suficient de maturi și de experimentați încât să nu fie afectați de ceea ce s-a întâmplat joi, contra lui Slovan.
"Avem nevoie de puncte ca de aer, mai ales că așteptăm cu sufletul la gură decizia de marți din partea UEFA. Totul depinde de jucători și de modul în care se mobilizează. Fotbaliștii sunt maturi, au experiență, au trecut prin multe. Ei trebuie să-și revină și să demonstreze că joi seară a fost o ieșire din formă. Jucăm cu o echipă destul de bună, cu un lot omogen.", a spus Turcu la gsptv.
Oficialul a încheiat prin a îl înțepa, discret, pe Dario Bonetti: "Abia acum trebuie să demonstrăm valoarea noastră. Și eu dacă aș sta pe bancă, probabil că tot aia ar fi, echipa ar juca. Nu mai sunt copii, ei știu deja ce trebuie să pună în aplicare, sunt jucători experimentați"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER