„Avem șanse mari să batem Steaua, jucăm mult mai bine ca ei”
Antrenorul secund al CFR-ului, Alin Minteuan, a prefațat derby-ul de astăzi, din Ghencea.
Meciul contra vicecampioanei este unul capital pentru ambele formații. În cazul în care clujenii vor reuși să se impună, aceștia vor rămâne la 3 puncte de Dinamo și, ca atare, își vor păstra intacte șansele de a-și apăra titlul. De partea cealaltă, Steaua are doar varianta victoriei, orice alt rezultat scoțând-o din cursa pentru un loc de Champions League.
Fostul fotbalist este de părere că meciul din această seară va fi tranșat de campioană, aceasta având un șoc net superior formației din Ghencea.
"Meciul cu Steaua este important pentru noi, pentru că în cazul unei victorii ne va fi mai ușor în lupta pentru titlu. Dacă va pierde cu noi, Steaua ar rămâne la destule puncte în spatele nostru și al lui Dinamo, așa că le va fi greu să ne mai ajungă în clasament. Eu cred că sunt șanse mari să câștigăm în Ghencea, pentru că noi jucăm mult mai bine decât Steaua. Nu mă tem de arbitraj, nu se poate repeta ce s-a întâmplat în sezonul trecut, în Ghencea", a spus Minteuan pentru Onlinesport.
Soarta campionatului se va decide în ultima etapă, la fel ca și în sezonul trecut. Chiar dacă jocul CFR-ului lasă de dorit, aceștia impunându-se în ultimele deplasări la limită, ex mijlocașul este de părere că doar rezultatul final este cel cae contează: "Campionatul se va juca până în ultima etapa! Echipele mici pot încurca orice formație care se bate la titlu. Am câștigat cu 1-0 în deplasările de la Iași și de la Constanța, dar eu am o mai mare satisfacție când batem la limită, deoarece atunci obținem o victorie muncită. Trebuie să ținem cont că Farul a remizat în Ghencea, iar Poli Iași a luat trei puncte cu Dinamo".