„Avem șanse să ne salvăm!”**
Zoran Filipovic crede că victoria de astăzi a Ceahlăului, în
fața ieșenilor, scor 1-0, dă speranțe destul de mari echipei de a
se salva de la retrogradare.
Tehnicianul nemțenilor și-a felicitat băieții, dar și pe suporterii
care au venit la stadion și au susținut echipa. „Sunt
fericit pentru băieți, pentru suporteri, sunt trei puncte foarte
importante obținute astăzi. Rămânem în cursă pentru evitarea
retrogradării, cu șanse reale. A fost foarte greu să învingem,
pentru că băieții au simțit presiunea mare pe umerii lor. Iașiul a
avut o echipă organizată, nu ne-a fost ușor să învingem”,
a spus Filipovic la conferința de presă.
Ceahlăul se află, în momentul de față, pe locul 17 în Liga I, la
doar patru puncte de primul loc neretrogradabil -ocupat în momentul
de față de Poli Iași.