Aventura lui Pintilii la Pandurii s-a încheiat. Accidentarea mijlocașului e gravă și sunt șanse mici să mai revină în acest sezon
Mihai Pintilii s-a accidentat grav în partida pierdută de Pandurii pe teren propriu, scor 0-1, contra lui „U” și sunt șanse mici să mai evolueze în acest sezon.
Actuala stagiune trebuia să reprezinte un nou început pentru Mihai Pintilii, care se transfera de la Steaua la Al Hilal. Chiar dacă nivelul fotbalului din Arabia Saudită este unul extrem de scăzut, închizătorul nu a reușit să se adapteze, iar evoluțiile sale au fost modeste, motiv pentru care oficialii au preferat în iarnă să îl împrumute în România.
La clubul care l-a lansat în fotbalul mare Pintilii și-a revenit, fiind unul dintre cei mai buni jucători. Însă va fi nevoit să vadă finalul de sezon de pe margine, accidentarea din partida cu „U” fiind una extrem de serioasă. În minutul 23 al partidei de luni, „Pinti” a vrut să rupă plasa, însă a lovit greșit balonul, piciorul înfigându-se în pământ. Urlând de durere, internaționalul a căzut la pământ, iar accidentarea s-a dovedit a fi una extrem de serioasă.
Conform medicilor care l-au examinat, șansele că închizătorul să mai revină în acest sezon sunt minime, astfel că aventura sa la Pandurii s-a încheiat. De la finalul lui mai, Pintilii va reveni la Al Hilal, care va urma să decidă viitorul său: fie îl va păstra în pregătiri și îi va da o șansă, fie va încerca să îl cedeze, ideal fiind transferul definitiv.
„Pintilii va sta cel puțin trei săptămâni după accidentarea suferită cu U Cluj„, a spus Eugen Pârvulescu, președintele celor de la Pandurii, conform digisport.ro.
sursa foto: digisport