CFR Cluj o va întâlni pe FCSB, în cadrul etapei a opta din play-off-ul Ligii 1, iar Dumitru Dragomir este de părere că echipa lui Dan Petrescu va ceda în fața roș-albaștrilor.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, zis și „Oracolul de la Bălcești”, este de părere că CFR Cluj se va încurca în meciul cu FCSB, din cauza presiunii pusă de către antrenorul Dan Petrescu.
„Eu zic că CFR nu câștigă cu Steaua (n.r. – FCSB)! CFR n-a câștigat niciun meci sub presiune. Jucătorii sunt ținuți sub o mare presiune de Dan Petrescu, dar au cedat și fizic și psihic. Convingerea mea e că această pauză cauzată de pandemie le-a provocat mari deservicii”, a spus Dragomir, la GSP.
Până atunci însă, campioana CFR Cluj întâlnește, pe teren propriu, Gaz Metan Mediaș, luni, 13 iulie, de la ora 20:30, în cadrul etapei a șaptea din play-off-ul Ligii 1. Partida va fi transmisă la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
CFR Cluj a pierdut postura de lider al Ligii 1, în fața Universității Craiova, și ocupă locul secund, cu 37 de puncte. Oltenii sunt pe prima poziție, cu 41 de puncte. Podiumul este completat de către Astra Giurgiu, cu 30 de puncte. FCSB a coborât până pe locul 5, cu 28 de puncte, fiind devansată de FC Botoșani (29 de puncte).
În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Gaz Metan Mediaș, Dan Petrescu a vorbit și despre viitorul său la CFR Cluj și a dat de înțeles că mingea este în terenul conducerii din Gruia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER