Avertisment pentru fanii lui Dinamo. Studiu de caz: riscul intrării în faliment și efectele produse la rivala Rapid de intrarea în insolvență
- Pe 13 mai, Ionuț Negoiță a înaintat o cerere către Tribunalul București prin care solicită insolvența lui SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul de fotbal Dinamo.
- Tribunalul București va judeca cererea de intrare în insolvență a SC Dinamo 1948 S.A la data de 28 mai. În cazul unui răspuns afirmativ, pentru clubul din Ștefan cel Mare va urma o serie de proceduri tipice procesului de insolvență
ProSport a contactat Casa de Insolvență Transilvania, un administrator judiciar cu peste 14 ani vechime în activitatea de practician în insolvență. Cu experiență în aproximativ 750 de proiecte de gestionate și având 110 experți în domeniu, CITR a prezentat o periodizare a procedurii prin care va trece Dinamo. Prin intermediul informațiilor oferite, vă putem ilustra demersurile care sunt urmate de un debitor aflat în insolvență.
Prima etapă: perioadă de observație
Această fază inițială a insolvenței presupune întocmirea unui
Ce a însemnat intrarea în insolvență pentru Rapid
Chiar dacă în momentul de față, clubul condus de Negoiță este în faza incipientă a insolvenței, situația lui Dinamo poate să fie asemănătoare cu cea de la Rapid. ProSport vă prezintă prin ce a trecut clubul din Giulești de la data intrării în insolvență până în momentul de față.
„N-am băgat și nici nu voi băga vreodată Rapidul în insolvență”
George Copos, pe 8 noiembrie 2012
Ca urmare a datoriilor de aproximativ 29,4 milioane de euro, dintre care 21 de milioane către finanțatorul George Copos și firmele sale, pe data de 3 decembrie 2012, societatea FC Rapid SA a cerut intrarea în insolvență. Cererea a fost admisă de către Tribunalul București pe data de 7 decembrie 2012, moment în care Cristina Andronache a fost numită administrator judiciar al clubului.
La masa credală s-au înscris 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de aproximativ 148 de milioane de lei. Printre cei care s-au așezat la masa credală a fost și George Copos, deși inițial anunțase că renunță la orice pretenție financiară. După ce clubul a intrat în insolvență, în pauza de iarnă, 16 jucători și-au reziliat contractele cu Rapid și au părăsit clubul. Singurul străin rămas în lot a fost portarul Pecanha. Cu jucătorii și antrenorii neplătiți, Rapid a terminat pe locul al optulea, dar a fost retrogradată ca urmare a faptului că nu a avut planul de reorganizare aprobat până la data la care ar fi trebuit să primească licența.
„Anunț public că sunt gata să cedez participația mea de 99,97% la acest club, contra sumei de un leu, oricărei persoane care este dispusă să preia acțiunile și finanțarea Rapidului”
George Copos, 22 decembrie 2011
La data de 9 iulie 2013, după mai multe runde de negocieri în care au fost implicați chiar și membri ai galeriei, George Copos a anunțat că a cedat clubul lui Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu.
Chiar dacă Rapid nu primise licența, Comitetul Executiv al FRF a decis organizarea unui meci de baraj între echipa feroviară și Concordia Chiajna, echipa cel mai bine clasată dintre cele retrogradate din punct de vedere sportive. Meciul disputat pe 13 iulie, pe stadionul Dinamo a fost câștigat de Rapid cu 2-1, astfel că echipa proaspeților patroni Zamfir și Cristescu a început acest sezon în Liga I. Temeiul legal al acestui meci de baraj a fost contestat de Concordia Chiajna la TAS. Tribunalul de la Lausanne a dat câștig de cauză ilfovenilor astfel că Rapid a fost retrogradată, chiar dacă apucase să joace două etape în acest campionat.
Pe durata anului 2013 au fost mai multe amânări ale aprobării planului de reorganizare, care au făcut ca Rapid să nu fie pregătită la data de 12 mai 2013 în fața Comisiei de Licențiere. Ultima amânare a anului 2013 a fost dată pe 22 noiembrie, când Tribunalul București a stabilit un nou termen pentru 14 februarie 2014. În cele din urmă, planul de reorganizare a fost aprobat pe 31 martie 2014, data la care conducerea clubului a depus și dosarul pentru obținerea licenței pentru sezonul viitor al Ligii I.
În momentul de față Rapid așteaptă decizia din data de 17 mai a Comisiei de Licențiere. Săptămâna trecută, clubul bucureștean nu a primit licența din partea Comisiei de Primă Instanță din cadrul Departamentului de Licențiere al FRF. Dacă decizia se menține, campioana României din 2003 va mai rămâne cel puțin un an în liga a doua.
articol scris de Cătălin Rusu și Ovidiu Dumitrescu