Avertizare pentru fotbaliștii din Liga 1: „E foarte posibil să nu existe pauză între cele două sezoane” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre strategia privind reluarea actualului sezon al Ligii 1, dar și începerea stagiunii viitoare.
Acesta a anunțat că există posibilitatea ca fotbaliștii să nu beneficieze deloc de pauză între cele două sezoane, dar LPF face tot posibilul să găsească o soluție de a le acorda acestora măcar o săptămână liberă.
„Mai o chestiune legată de reluarea ediției următoare de campionat. E foarte posibil să nu existe pauză între cele două sezoane, motiv pentru care trebuie tratate lucrurile cu atenție. Încercăm totuși să gândim programul astfel încât să avem măcar o săptămână de pauză între ediția actuală și cea viitoare de campionat”, a spus Justin Ștefan, la ProSport Live.