Avertizat de conducere, Prunea își cere scuze: „Dacă ieșenii s-au simțit jigniți după declarația mea, îmi cer scuze public. Nu am vrut decât să-mi apăr jucătorii și clubul”

UPDATE 16:30  Președintele executiv al Iașiului, Florin Prunea, a declarat pentru ProSport că își cere scuze public după declarațiile făcute la finalul meciului cu Dinamo. Prunea a afirmat atunci că „în afară de violuri, prin zona asta nu se mai întâmplă nimic”.

„Intenția mea a fost să-mi apăr jucătorii și clubul. Dacă am jignit pe cineva, dacă ieșenii s-au simțit lezați, îmi cer scuze public pentru afirmațiile mele. Nu mi-e rușine să-mi cer scuze. De când sunt președinte la acest club nu cred că am jignit vreodată orașul. Am vrut doar să-l apăr pe Golubovic care a fost înjurat de către unii spectatori. Este un jucător cum de mult timp nu a mai avut Iașiul și el nu merita asta”, a declarat Prunea.

Oficialul din Copou a subliniat totodată că nu i se pare corectă atitudinea Comitetului Diector de a-l sancționa fără a-l înștiința în prealabil.
Am aflat din presă de această sancțiune și nu este normal. Ar fi trebuit să fiu și eu înștiințat despre acest avertisment. Nu este normal ca membrii Comitetului Director să se întrunească într-o ședință fără să-l anunțe pe președintele executiv. Voi avea o discuție foarte serioasă cu președintele Antohi, mai cu seamă că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Nu poți lua o decizie peste capul președintelui la club. Dacă am fost sancționat, e în regulă, dar trebuia să fiu chemat la ședință, să fiu ascultat, să-mi spun și eu punctul de vedere„, a mai spus Prunea.

Avertisment scris pentru Florin Prunea, după afirmațiile jignitoare la adresa ieșenilor

Florin Prunea a comis-o din nou! La finalul meciului cu Dinamo București, disputat duminică seară în Copou, președintele CSMS a avut o ieșire nervoasă prin care i-a jignit pe ieșeni. După ce un spectator de la tribuna a II-a l-a înjurat pe Golubovic, acuzându-l de faptul că a ratat penalty-ul din ultimul minut, Prunea le-a dat o replică șocantă contestatarilor atacantului.

„Ieșenii trebuie să înțeleagă că tot ce se întâmplă la echipa asta e pentru ei și trebuie să fie mândri de asta. În afară de violuri, prin zona asta nu se mai întâmplă nimic!”, a spus Prunea. Comitetul Director al CSMS Iași l-a sancționat astăzi cu avertisment scris pe Prunea, pentru aceste declarații considerate jignitoare la adresa oamenilor care trăiesc în orașul universitar.

„Comitetul Director al CSMS Iași a luat act, cu surprindere, de declarațiile defăimătoare ale președintelui executiv al clubului, domnul Florin Prunea, la finalul partidei CSMS Iași – Dinamo, din cadrul etapei a VII-a a Ligii I de fotbal. În condițiile în care publicul ieșean prezent la meci și-a încurajat permanent echipa favorită, evoluția bună a acesteia din ultima perioadă datorându-se și susținerii ieșenilor, Comitetul Director consideră că declarațiile domnului Prunea constituie o jignire la adresa ieșenilor și a instituțiilor Iașului. Din această cauză, Comitetul Director s-a autosesizat și a luat decizia sancționării președintelui executiv, domnul Florin Prunea, cu avertisment scris, cu atât mai mult cu cât domnul Prunea este la a doua ieșire în presă, care aduce prejudicii imaginii clubului și implicit a Iașului. În cazul unei noi recidive, Comitetul Director își rezervă dreptul de a lua măsuri regulamentare mai severe. Comitetul Director mulțumește, în egală măsură, echipei pentru prestația din meciul cu Dinamo și suporterilor ieșeni pentru susținere”, se arată într-un comunicat semnat de prof. Leonid Antohi, președintele Comitetului Director de la CSMS Iași.
 

 

Publicat: 18 08. 2015, 17:54
Actualizat: 19 08. 2015, 08:52