Avocatul Stelei: „Mergem la CAF sau la TAS”

Avocatul Stelei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Avocatul Stelei, Cătălin Ciubotă, a declarat pentru ProSport că nici de această dată, clubul din bulevardul Ghencea nu a primit o motivație oficială a deciziei luate de Comisia de Apel și a adăugat că va depune recurs și va merge până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne dacă va fi cazul.

"Am fost înștiințați că ni s-a respins apelul. La fel ca și la Comisia de Disciplină, nici acum n-am primit motivație pentru respingerea acestui apel. Mi-au spus că probabil în zilele următoare ne vor spune motivele. Nu mi se pare corect. Am vorbit cu domnul Argăseală iar dumnealui mi-a spus că vom face recurs. Vom merge până la capăt. Urmează să decidem cu domnul Becali unde ne vom adresa, la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal sau chiar la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Chiar avem motive întemeiate să mergem până la capăt. După cum toată lumea știe, chiar Goga a declarat că afirmațiile domnului Gigi Becali au fost o glumă. Nu se poate așa ceva", a spus Ciubotă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040

Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște

Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!

Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi

Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”

Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor

Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor

BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!

Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei

SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem

Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi

N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui

"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'

Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile

E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025

Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”

×