Președintele CCA, Vasile Avram, dă asigurări că partida FC Timișoara – Dinamo, din etapa a XIV-a a Ligii I, va fi condusă de o brigadă de arbitri FIFA din străinătate, dintr-o țară vecină.
„După ce am fost refuzați de federațiile din Germania și Italia pentru că arbitrii erau angrenați în partidele din campionatul intern, am făcut solicitări către Bulgaria, Polonia, Cehia, Ungaria, Serbia și Republica Moldova. Sută la sută meciul va fi condus de o brigadă FIFA, dintr-o țară vecină. Vom face publice numele arbitrilor luni, când vor ajunge pe aeroport„, a spus Avram.
Vasile Avram declarase, vineri, că a solicitat arbitri federațiilor din Bulgaria, Serbia și Cehia pentru partida FC Timișoara – Dinamo, iar în cazul în care aceste foruri nu vor putea trimite o brigadă, meciul va fi condus de Sebastian Colțescu.
Liga Profesionistă de Fotbal a cerut, vineri, printr-o adresă trimisă Comisiei Centrale a Arbitrilor, ca partida FC Timișoara – Dinamo, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I, să fie arbitrată de o brigadă străină.
Partida FC Timișoara – Dinamo, programată, luni, de la ora 20.45, trebuia să fie arbitrată de o brigadă din Germania, avându-l la centru pe arbitrul FIFA Manuel Grafe, care ar fi fost ajutat de asistenții Sascha Thielert și Dirk Margenberg. Însă atât oficialii dinamoviști, cât și cei timișoreni s-au declarat nemulțumiți că au fost delegați arbitri germani la această partidă. Deși DFB a anunțat pe site-ul oficial componența brigăzii pentru întâlnirea de la Timișoara, ulterior forul german a precizat că nu mai poat trimite arbitri în România.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER