Avram:** „100% Poli – Dinamo va fi condus de o brigadă FIFA!”
Președintele CCA, Vasile Avram, dă asigurări că partida FC
Timișoara – Dinamo, din etapa a XIV-a a Ligii I, va fi condusă de o
brigadă de arbitri FIFA din străinătate, dintr-o țară vecină.
„După ce am fost refuzați de federațiile din Germania și
Italia pentru că arbitrii erau angrenați în partidele din
campionatul intern, am făcut solicitări către Bulgaria, Polonia,
Cehia, Ungaria, Serbia și Republica Moldova. Sută la sută meciul va
fi condus de o brigadă FIFA, dintr-o țară vecină. Vom face publice
numele arbitrilor luni, când vor ajunge pe aeroport„, a
spus Avram.
Vasile Avram declarase, vineri, că a solicitat arbitri
federațiilor din Bulgaria, Serbia și Cehia pentru partida FC
Timișoara – Dinamo, iar în cazul în care aceste foruri nu vor putea
trimite o brigadă, meciul va fi condus de Sebastian Colțescu.
Liga Profesionistă de Fotbal a cerut, vineri, printr-o adresă
trimisă Comisiei Centrale a Arbitrilor, ca partida FC Timișoara –
Dinamo, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I, să fie arbitrată de
o brigadă străină.
Partida FC Timișoara – Dinamo, programată, luni, de la ora
20.45, trebuia să fie arbitrată de o brigadă din Germania, avându-l
la centru pe arbitrul FIFA Manuel Grafe, care ar fi fost ajutat de
asistenții Sascha Thielert și Dirk Margenberg. Însă atât oficialii
dinamoviști, cât și cei timișoreni s-au declarat nemulțumiți că au
fost delegați arbitri germani la această partidă. Deși DFB a
anunțat pe site-ul oficial componența brigăzii pentru întâlnirea de
la Timișoara, ulterior forul german a precizat că nu mai poat
trimite arbitri în România.
sursa: Mediafax