Avram le face pe plac lui Borcea și Iancu: **”Poate schimbăm arbitrii!”

Deși se vrea a fi independentă, Comisia Centrală de Arbitri este
departe de acest gând. Deciziile luate de forul condus de Vasile
Avram se schimbă de la o zi, la alta sau chiar de două ori în
aceeași zi, în funcție de dorințele cluburilor cu putere. Astfel,
CCA a anunțat o brigadă germană la meciul Timișoara-Dinamo, însă
conducătorii celor două cluburi au anunțat că nu sunt de acord cu
arbitri desemnați să conducă acest derby. Vasile Avram, șeful
arbitrilor din România, nu a rămas indiferent la nazurile șefilor
și este gata să schimbe brigada de arbitri.

„Nu știu dacă vor mai rămâne arbitri germani la partida
Poli Timișoara – Dinamo. După ce am văzut că și domnul Borcea nu
este de acord cu acești arbitri din Germania, ne vom întâlni și vom
vorbi să vedem ce vom face. Nu știu ce va fi, vom vedea”,

a spus Avram la Sport.ro

Marin
Iancu și
Cristi Borcea vor alți
arbitri

Dacă timișorenii îl suspectează pe Ionuț Lupescu, un dinamovist
declarat, că s-a implicat în delegarea nemților, „roș-albii”, prin
vocea lui Borcea, își manifestă neîncrederea față de arbitrajul
german. Dinamoviștii au rămas cu sechele după ce în meciul cu
Galata au fost conduși de „fluierași” din Germania și care, spun
ei, i-au dezavantajat.

„Am vorbit cu domnul Iancu pentru că nici eu nu sunt de
acord cu arbitri din Germania. Ați văzut ce arbitraj am avut cu
Galata, când am fost arbitrați de germani.
Avem
jucători la limita suspendării, iar nemții scot ușor
cartonașele”,
a fost reacția lui Cristi Borcea la aflarea
veștii că meciul cu Timișoara va fi condus de o brigadă din
Germania

„Cei care ridică probleme ale arbitrajului suntem noi,
care am cerut străini, dar nu din Germania, pentru că exista foarte
mulți suporteri ai lui Dinamo acolo, care au și funcții”,

a comentat Marian Iancu, cu aluzie la faptul că Ionuț Lupescu s-a
implicat în această delegare

Publicat: 16 11. 2009, 20:50
Actualizat: 16 11. 2009, 20:55