UPDATE 10.18 – Recursul lui Vasile Avram și Sorin Țerbea a fost respins ca nefondat. Cei doi urmează a fi transferați la un penitenciar.
Imagine teribilă ieri, în boxa acuzaților de la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Vasile Avram și Sorin Țerbea au împărțit un spațiu de câțiva metri pătrați cu tâlhari, criminali și violatori.
Ședința a început la prânz cu „Dosarul Caltaboșul”, în care e implicat fostul ministru Decebal Traian Remeș, și s-a încheiat după mai bine de trei ore cu „Dosarul Elicopterul”. Între cele două dosare, instanța a ascultat vameși corupți, un criminal care ispășise deja 15 ani de pușcărie și vreo șapte puști acuzați de tâlhărie și viol. În tot acest răstimp, Vasile Avram a rămas în boxă și a schimbat priviri cu soția sa, Gabriela, și cu cei doi fii, Marius și Valentin, împietriți și ei de situația în care a ajuns fostul șef al CCA…
Când le-a venit rândul la audieri, Vasile Avram și Sorin Țerbea au cerut prin avocați judecarea în stare de libertate, pe motiv că măsura arestului preventiv nu se mai justifică în faza cercetării judecătorești și că nu pot fi considerați pericol public. „Măsura menținerii arestului ar echivala cu începerea executării pedepsei”, a punctat avocatul lui Avram, Marian Nazat. Fostul șef al arbitrilor și-a susținut și el cauza, vorbind despre susținerea pe care a avut-o de la FIFA și UEFA, dar și despre faptul că probele din dosar sunt extrem de subțiri. Țerbea a părut ceva mai sigur pe el. După ce a amintit că DNA i-a verificat firmele timp de cinci ani și i-a dat „NUP” cu 10 zile înainte de arestarea din luna septembrie, omul de afaceri din Tg. Mureș a avut o rugăminte specială: „Doamna judecător, lăsați-ne liberi. Avem un dosar mai greu” (n.r. – cazul dezafilierii Craiovei). Instanța se va pronunța azi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER