Axente, dorit înapoi și nu prea

Axente, dorit înapoi și nu prea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Împrumutat de Poli la Oțelul, Mircea Axente (23 de ani) a marcat
de trei ori în poarta bănățenilor în cele două meciuri din acest
an. Golurile acestea nu îi asigură însă rămânerea din vară la
Timișoara.


Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău nu este foarte încântat de evoluția
atacantului și crede că acesta este la momentul în care ar trebui
să își arate potențialul. „Axente numai cu noi reușește să înscrie.
La 22-23 de ani, noi spunem că e speranță. Alții joacă în Champions
League la 19 ani. Dacă până la 23-24 de ani nu ai ajuns să joci la
un nivel mare, nu vei fi niciodată bun de performanță. Îmi asum
aceste cuvinte. Niciodată nu vei ajunge la un nivel de top”, a spus
Sabău. Tehnicianul este circumspect referitor la șansele lui Axente
de a putea juca la o echipă care își propune să câștige trofee.
„Sunt jucători care sunt pentru anumite obiective, unele mai mici,
altele mai ambițioase. Axente trebuie să vină la echipă și să-și
încerce șansa, dar deocamdată nu a făcut față, de aceea a plecat de
aici”, a conchis Sabău.

Fotbalistul este acum sub formă de împrumut la Galați, urmând să
se întoarcă în vară la Timișoara.

Aș fi vrut să joace mai mult, dar Axente joacă numai cu noi

Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Poli

Le țin pumnii timișorenilor. Sunt foștii mei colegi și, poate,
viitorii colegi

Mircea Axente, atacant Oțelul

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prima reacție a lui Lucian Gubernea, bărbatul care a vrut să-i dea foc mașinii lui David Popovici. De la ce a pornit conflictul, de fapt
Prima reacție a lui Lucian Gubernea, bărbatul care a vrut să-i dea foc mașinii lui David Popovici. De la ce…
Răsturnare de situație: AC Milan, implicată direct! Anunțul făcut de italieni despre transferul lui Ianis Hagi
Răsturnare de situație: AC Milan, implicată direct! Anunțul făcut de italieni despre transferul lui Ianis Hagi
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit,…
Statisticienii au decis! Ce șanse are FCSB să treacă de PAOK Salonic
Statisticienii au decis! Ce șanse are FCSB să treacă de PAOK Salonic
MM Stoica, sceptic după ce FCSB a aflat că va juca cu PAOK. Grecii, fericiţi chiar dacă au pierdut meciul direct. „Clar că se bucură” | EXCLUSIV VIDEO
MM Stoica, sceptic după ce FCSB a aflat că va juca cu PAOK. Grecii, fericiţi chiar dacă au pierdut meciul…
ULTIMA ORĂ | El e atacantul cipriot propus de Elias Charalambous la FCSB! Ce se întâmplă cu transferul
ULTIMA ORĂ | El e atacantul cipriot propus de Elias Charalambous la FCSB! Ce se întâmplă cu transferul
Costumul de baie cu care Andreea Bănică a arătat TOT fanilor. Bustul divei care a strâns mii de like-uri
Costumul de baie cu care Andreea Bănică a arătat TOT fanilor. Bustul divei care a strâns mii de like-uri
ȘOC! Irina Columbeanu NU mai arată așa. Doamne, ce și-a FĂCUT, a ajuns... FOTO
ȘOC! Irina Columbeanu NU mai arată așa. Doamne, ce și-a FĂCUT, a ajuns... FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă merge pe malul marii, găsește o sticlă. Freacă sticla și bineînțeles, iese un duh...
BANCUL ZILEI. Bulă merge pe malul marii, găsește o sticlă. Freacă sticla și bineînțeles, iese un duh...
Singurele zone din Bucureşti în care apartamentele de 2 camere sunt sub 100.000 de euro
Singurele zone din Bucureşti în care apartamentele de 2 camere sunt sub 100.000 de euro
Măslinele sunt fructe SAU legume? Toată lumea ar trebui să știe
Măslinele sunt fructe SAU legume? Toată lumea ar trebui să știe
Vecinul împotriva căruia David Popovici a cerut ordin de protecţie a rupt tăcerea: Tatăl lui mi-a cerut să îmi trimit câinele la adăpost
Vecinul împotriva căruia David Popovici a cerut ordin de protecţie a rupt tăcerea: Tatăl lui mi-a cerut să îmi trimit…
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Lovitura care-l îngroapă pe Călin Georgescu. Dosar penal! Decizia nopții în România
Lovitura care-l îngroapă pe Călin Georgescu. Dosar penal! Decizia nopții în România
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani:
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani: "Era voinicuț, era…
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation în februarie 2025?
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation în februarie 2025?
Kaufland cedează şi micşorează preţurile în urma boicotului consumatorilor în Croaţia. Consumatorii s-au unit în boicot şi au prabuşit vânzările marilor retaileri cu 50% într-o zi vinerea trecută
Kaufland cedează şi micşorează preţurile în urma boicotului consumatorilor în Croaţia. Consumatorii s-au unit în boicot şi au prabuşit vânzările…
Roata de rezervă mai e obligatorie în 2025? Ce spune legea și ce soluții ai
Roata de rezervă mai e obligatorie în 2025? Ce spune legea și ce soluții ai
Diseară, la Power Couple, într-o probă istorică, emoțiile ating cele mai înalte cote: bărbații vor trebui să spună „Îmi pare rău”
Diseară, la Power Couple, într-o probă istorică, emoțiile ating cele mai înalte cote: bărbații vor trebui să spună „Îmi pare…
×