Poli Timișoara are un nou nume pe lista de „export” pentru viitoarele perioade de transferuri. Mircea Axente a trezit interesul unor cluburi din prima ligă spaniolă, spune impresarul atacantului, Florin Iacob. Saltul spre Occident al fotbalistului timișorean s-ar putea datora fostului antrenor al lui Real Madrid și FC Barcelona, sârbul Radomir Antic. Acesta locuiește în Spania și l-a remarcat pe Axente la amicalul Poli – Dnipro de la Marbella, partidă pe care a urmărit-o alături de Cosmin Contra.
„Domnul Antic a spus că Axente are caracteristici moderne, e un număr 9 clasic și l-a recomandat la două cluburi din Primera Division, nu pot să spun care. Apoi m-a pus în contact cu cele două cluburi, ai căror reprezentanți vor veni să îl urmărească pe Axente la câteva meciuri din acest retur”, a declarat impresarul Florin Iacob.
Șeful lui Poli, Marian Iancu, spune că i-ar da drumul lui Axente, în cazul în care ar primi o ofertă bună din Spania. „El trebuie să dea maximum, și clubul va fi alături de el. Însă e foarte important să facă acești pași treptat, să se gândească foarte bine la ofertele pe care le va primi, să meargă la o echipă la care să joace”, a spus Iancu.
Propus și la națională Patronul lui Poli a afirmat că Axente merită să fie convocat la națională. „Înainte de un transfer în Spania, eu mi-aș dori să îl văd mai întâi convocat la națională. Are toate șansele, pentru că nu avem la ora actuală un jucător ca el, un vârf împins adevărat„, a spus Iancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER