Axente: „Vreau să mă întorc la Poli** și să joc în cupele europene!”

Axente:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul dintre Oțelul și Timișoara l-a adus în prim plan pe
Marius Axente, fotbalist împrumutat de Poli la Galați. Chiar dacă
mulți tehnicieni se feresc să introducă în meciul direct jucători
împrumutați (Napoli a anunțat deja că nu se va baza în meciul de
Cupă, contra lui Dinamo, decât pe jucătorii care sunt 100%
proprietatea clubului ploieștean), Dorinel Munteanu i-a dat credit
vârfului.

Rezultatul – două goluri înscrise de Axente împotriva formației
de pe Bega și laude din partea finanțatorului Iancu.

Am înscris 5 goluri azi, pentru că Axente e jucătorul
nostru. Evoluția lui e singurul lucru care mă bucură
„,
spunea patronul Timișoarei după meci.

Atacantul speră și el că, prin evoluțiile din acest sezon, va
reuși să îi determine pe oficialii lui Poli să îl păstreze în lot
sezonul viitor. Vârful este convins că poate face față la nivel
înalt și așteaptă cu nerăbdare confruntările din cupele
europene.

Vreau să mă întorc la Poli, sunt un jucător ambițios și
vreau să demonstrez că pot face față la cel mai înalt nivel. Vreau
să joc în cupele europene
„, ne-a declarat Axente.

Kolev a
plecat

Cu toate că Axente nu exclude varianta rămânerii la Galați și în
sezonul viitor: „Aș putea să joc și sezonul viitor la
Oțelul, nu ar fi o tragedie
„, nori negri planează asupra
viitorului clubului.

Jucătorii au început să fie din ce în ce mai nemulțumiți pentru
că nu își primesc restanțele financiare.

Trupa lui Munti va juca astăzi un amical în compania Ceahlăului,
dar la această partidă Kolev va absenta. Goalkeeper-ul este cu
moralul la pământ din cauza faptului că nu i-au fost achitate mai
multe rate din contract și a fost trimis în Bulgaria de Dorinel,
pentru a își reveni psihic.Din sursele ProSport, este posibil ca
portarul să nici nu se mai întoarcă la Galați până ce suma restantă
nu va fi virată în cont.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×