ANALIZĂ‚Â Evoluțiile sub așteptări ale giuleștenilor sunt cauzate și de lipsa de formă a apărătorilor centrali Vasile Maftei și Marius Constantin.
Deși nu au lipsit din primul „11” al vișiniilor de la reluarea minireturului, Maftei și Constantin par să nu se regăsească, greșind constant, etapă de etapă. Numeroasele goluri încasate în perioada de pregătire din iarnă nu i-au pus pe gânduri pe conducătorii rapidiști. „Sunt doar meciuri de antrenament. Va fi altceva în «oficiale»”, a fost scuza perfectă pentru fotbaliști. Pe această idee a mers și tehnicianul Mircea Rednic, care a preferat să aducă drept concurent pentru cei doi un fundaș de 34 de ani, specializat ca fundaș stânga. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. După patru etape disputate în Liga lui Mitică, Maftei și Constantin continuă să se întreacă în gafe. Greșelile celor doi l-au pus în evidență pe Dani Coman, nevoit să îndrepte erorile fundașilor din fața sa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER