Fundașul central din Coasta de Fildeș a avut o întâlnire cu Reghecampf, căruia i-a transmis că și-ar dori un transfer în străinătate, nu la Steaua
Alexandru Maxim (22 de ani) a creat un precedent în fotbalul românesc: primul jucător care s-a ținut tare în fața presiunilor venite dinspre Ghencea, pentru a încerca, și ulterior a reuși, un transfer în străinătate. Pentru a ne lămuri exact de ce fostul mijlocaș al Pandurilor a ales să mai aștepte șansa unei mutări la VfB Stuttgart: 50.000 de euro salariu lunar în Bundesliga, față de 8.000 de euro cât îi oferea Becali! Mirajul unui contract mult mai avantajos în străinătate i-a acaparat și pe alți jucători, iar gestul lui Maxim pare că le-a deschis orizonturile.
Iar următoarele două exemple sunt elocvente în acest sens. Ousmane Viera (26 de ani, foto) este un jucător văzut de staff-ul tehnic din Ghencea drept înlocuitorul perfect al lui Chiricheș pentru sezonul viitor. Surse apropiate căpitanului Pandurilor susțin că deja ar fi avut loc o discuție între jucător și antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf. „Cei doi s-au întâlnit, dar Viera i-a spus că prioritar pentru el este un transfer în străinătate, nu la Steaua, deși este onorat de interesul lor”, au precizat respectivele surse.
Ar fi al doilea jucător în această săptămână care zice pas liderului la zi din Liga I, după Nicolae Stanciu (19 ani), mijlocașul Vasluiului, care a gândit după „modelul Maxim”. După ce șefii moldovenilor au bătut palma cu Steaua pentru transfer, internaționalul U21 a refuzat propunerea lui Becali pentru că salariul propus era sub cel încasat la Vaslui.
Mi-am făcut datoria la Pandurii. E timpul să plec. Țelul meu e să ajung fie în străinătate, fie la o echipă mare din România Ousmane Viera, fundaș Pandurii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER