Baby-campionul!

La inițiativa ProTV Cluj și Prosport de Transilvania, mezinul
familiei CFR, Sergiu Buș, și-a reamintit cu emoție de copilărie
într-un magazin de jucării din oraș.

Înainte de a da piept cu granzii Europei în Liga Campionilor, cel
mai tânăr jucător al campioanei de la Cluj, Buș s-a întors pentru
câteva minute în lumea copilăriei. Îmbujorat și cu un zâmbet larg
pe față, atacantul a pășit entuziasmat printre rafturile pline de
jucării, care i-au amintit de momentele lipsite de griji.

„Când eram mic, aveam foarte multe jucării. După ce-am
crescut le-am dat verișorilor mei. Machetuțele erau preferatele
mele, iar Batman și Spiderman nu lipseau din casă. Mă jucam tot
timpul cu ei. Aș face-o și acum, dar mi-e rușine!”
,
mărturisește sfios atacantul, care vrea să ne convingă că a făcut
trecerea spre maturitate. „Îmi place Winnie the Pooh.
Semănam cu el în copilărie, pentru că eram așa grăsuț și pufos.
Acum cred că sunt un tigru mare și în teren, și în viața
personală”,
glumește jucătorul CFR-ului.

Deși a jucat numai două minute în acest sezon pentru CFR, Sergiu
Buș nu este descurajat și își spune mândru: campion. „Pot
să spun că trăiesc un vis și încă nu îmi vine să cred. Nu am reușit
să dorm deloc în noaptea când am luat titlul. Nu mulți jucători pot
să se laude cu palmaresul meu. Alții joacă 15 ani și nu apucă să
câștige vreun titlu de campion sau vreo Cupă”
, se laudă
„Bușulică”, așa cum îl alintă colegii în vestiar.

Nu mulți jucători pot să se laude
cu palmaresul meu. Alții joacă 15 ani și nu apucă să câștige un
titlu de campion sau o Cupă

Sergiu Buș, atacant CFR Cluj

Publicat: 22 05. 2010, 09:24
Actualizat: 22 05. 2010, 09:29