Cristi Pustai va avea o misiune dificilă în noul sezon, gruparea gorjeană fiind nevoită să forțeze calificarea în premieră în grupele unei competiții inter-cluburi fără câțiva dintre jucătorii exponențiali din stagiunea trecută. Maxim a plecat la Stuttgart încă din iarnă, în timp ce Nistor și Răduț nu vor mai putea ajuta echipa, primul semnând cu CFR, în timp ce al doilea s-a întors la Steaua, împrumutul expirându-i.
Mai mult, staff-ul tehnic al formației din Târgu Jiu a decis să nu mai conteze pe serviciile mijlocașului dreapta Cosmin Băcilă și nici pe ale fundașului Adrian Rusu. Aceștia nu au făcut deplasarea cu Pandurii în cantonamentul de la Sibiu și au fost anunțați să-și caute echipe pentru sezonul viitor.
Stanca și Adrovici, ca și acontați
Atacantul Admir Adrovic și portarul Răzvan Stanca se pregătesc începând de marți alături de lotul formației Pandurii Târgu Jiu în cantonamentul de la Sibiu și urmează să semneze contracte cu gruparea gorjeană, informează site-ul oficial al clubului.
Atacantul Admir Adrovic, de la Buducnost Podgorica, a efectuat vizita medicală la Craiova.
Portarul Răzvan Stanca, în vârstă de 33 de ani, a evoluat în cariera sa la echipe precum Sportul Studențesc, Farul Constanța, Dacia Mioveni, Universitatea Craiova și ultima dată a fost la Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER