Badea: „După meciul din Giulești ne vom bucura toți dinamoviștii!** Și eu, și Ioan Andone”

Nicolae Badea a lansat o săgeată spre amicul Copos, înainte de
partida directă de pe 2 mai, din Giulești, dintre Rapid și Dinamo.
Badea e sigur că la finalul derby-ului cei care se vor bucura vor
fi dinamoviștii, categorie în care-l integrează și pe antrenorul
Rapidului, Ioan Andone, care are ani buni în Ștefan cel Mare, și ca
jucător și ca antrenor.

Am vorbit cu dânsul (n.r. George Copos)
și am convenit ca pe 2 mai să ne bucurăm toți dinamoviștii în
Giulești. Și el, și Ioan Andone. Nu-i lăsăm în afara bucuriei
colective. Ce poate fi un cadou mai frumos decât să bucure alături
de noi duminică. Așteaptă această bucurie în fiecare an”
,
a spus Badea.

Referindu-se la viitorul cluburilor din Liga I, din punct de
vedere economic, Nicolae Badea nu s-a declarat foarte optimist:
„Situația Rapidului și a altor echipe, inclusiv a lui
Dinamo, în perspectiva viitoare, nu este una dintre cele mai bune.
Nici economia românească nu dă semne de revenire, de recuperare a
descreșterii economice. Cred că urmărim toți cu îngrijorare anii
care urmează, care nu vor fi deloc ușori, din evaluările de afaceri
pe care și grupul Computerland le-a făcut. Lucrurile nu sunt foarte
optimiste pentru inivestițiile viitoare în sport, în cultură, în
serviciile sociale ale țării.”

Partida Rapid-Dinamo,din cadrul etapei a XXX-a a Ligii I, se va
disputa duminică, de la ora 20.30.

Publicat: 26 04. 2010, 14:17
Actualizat: 26 04. 2010, 16:24