Antrenorul clujenilor are în palmares 4 puncte din 4 meciuri disputate împotriva lui Dinamo și speră la a doua victorie contra fostei sale echipe, un succes care să calmeze spiritele la Cluj.
Meciurile dintre echipele conduse de Ionuț Badea și Dinamo au fost mereu partide cu multe goluri. Mai întâi FC Argeș, condusă de tehnicianul lui „U”, pierdea în Groapă cu 0-2 și câștiga în retur la Pitești cu 5-2, pentru ca apoi Badea să-și mai treacă în cont o înfrângere cu 1-3, pe vremea când era la Internațional Pitești, dar și un egal 2-2, când antrena Pandurii.
Tehnicianul vede din nou o partidă deschisă.”Dinamo și-a regăsit liniștea și echilibrul, dar nu sunt invincibili. Absențele lui Torje și Moți nu constituie un avantaj pentru noi”, crede Ionuț Badea, care așteaptă un nou meci mare din partea lui Niculescu, la fel ca în partida tur, când atacantul a marcat două goluri în succesul lui „U”, 4-3. „Ne putem aștepta la lucruri foarte bune din partea lui”, crede tehnicianul. Chiar dacă patronul Florian Walter a dat de înțeles că în cazul unui rezultat prost cu Dinamo ar putea renunța la Badea, antrenorul spune că nu e un meci decisiv și este sigur că „U” va scăpa de grijile retrogradării. „N-am emoții cu retrogradarea. Există presiune, uneori creată artificial, dar nu este un moment de răscruce. Am vorbit sâmbătă cu domnul Walter. Vrea concentrare și dăruire”, a povestit antrenorul.
4,25 goluri este media reușitelor în partidele directe dintre echipele lui Badea și Dinamo „Faptul că voi fi suspendat sper să-i responsabilizeze pe jucători. Sunt convins că vor da totul la acest meci. Dinamo face parte din viața mea”, Ionuț Badea, antrenor „U” Cluj
„Este un avantaj pentru noi că i-am bătut în tur. Nu contează că ei au învins la scor pe Târgu Mureș. Îmi doresc enorm să joc”, Gabriel Machado, atacant „U” Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER