Badea îl „urechează” pe Borcea:** „Transferurile trebuie să vină din partea staff-ului tehnic și nu din partea celor din administrație”

După eșecul de la Piatra-Neamț, Gigi Becali i-a numit pe frații Costea „măscărici” și era decis să renunțe la serviciile lui Florin, mai ales după scandalurile în care acesta a fost implicat.

Cristi Borcea s-a arătat interesat de transferul atacantului, numai că între timp, și Gigi Becali s-a răzgândit și s-a decis să-i mai acorde o șansă acestuia.

Nicolae Badea a ținut să precizeze că în ceea ce privește transferurile lui Dinamo, acestea trebuie să vină din partea conducerii tehnice și nu din partea celor din administrație, trimițând astfel o săgeată către Cristi Borcea, cel care anunțase interesul lui Dinamo pentru Florin Costea.

„Am văzut că domnul Becali a renunțat, așa că am renunțat și noi. Lucrurile în ceea ce privește transferurile, trebuie să vină din partea staffului tehnic și nu din partea celor din administrație.” a declarat Nicolae Badea la gsptv.

Președintele CA de la Dinamo a vorbit și despre derby-ul cu Steaua, el dorind un spectacol decent din partea celor două galerii.

„Meciurile Dinamo – Steaua au trezit întotdeauna un meci de orgoliu. Sper ca suporterii ambelor echipe să facă partea bună a spectacolului din tribună. Sper să nu avem un nou episod ca la Dinamo – Rapid. Sper ca vremea să fie bună pentru a avea un stadion plin, iar jocul celor două echipe să încălzească atmosfera din tribune. Cred că sărbătorile ne vor prinde tot pe primul loc.” a mai spus președintele „câinilor”.

În final, Badea a mai discutat despre contracandidatele la titlu ale dinamovisștilor, considerând că Steaua nu este ieșită din această luptă.

„Sunt echipe care joacă bine și sunt adversari redutabili, Vaslui, Rapid și chiar Steaua. Nu cred că diferența actuală de puncte va debusola echipa roș-albaștrilor. Cel mai important meci pentru ei va cel cu CFR Cluj, acolo vor vedea în ce stadiu se află.” a spus Badea în încheiere.

Publicat: 24 11. 2011, 10:47
Actualizat: 24 11. 2011, 10:48