Badea intră „la rupere”, după atacul lui Zicu!** Replica ironică a dinamovistului după acuzele lui Ianis
Ianis Zicu a lansat un atac fără precedent la adresa președintelui lui Dinamo, Nicolae Badea, pe care îl acuză de faptul că nu i-a achitat restanțele finaciare de pe vremea când jucătorul a evoluat pentru roș-albi.
„Din păcate, dl. președinte Badea nu și-a respectat înțelegerea. Din suma datorată mi-a fost achitat doar un procent de 75%, în 3-4 transe, în decurs de un an, deși trebuia să-i primesc pe toți odată. O parte din banii de la Dinamo i-am primit în ziua în care a murit mama mea. Mi s-a părut jignitor, mi-a provocat multă, multă scârbă!” a spus Zicu intr-o scrisoare deschisa pentru Cancan.
Acționarul „câinilor” nu a rămas dator în fața fostului jucător din Ștefan cel Mare.
„Zicu nu e în stare să atace poarta, cum să mă atace pe mine?” a fost replica ironică a lui Nicolae Badea, conform ProTv.