Interiștii nu se tem de meciul cu Dinamo de sâmbătă și speră să obțină toate punctele puse în joc.
„Dacă jucăm ca o echipă și dacă reușim să gestionăm bine tensiunile negative din jurul acestui meci putem câștiga cele trei puncte puse în joc. Ne propunem acest lucrur!” a declarat azi antrenorul Interului, Ionuț Badea.
Acesta este conștient de diferențele mari între cele două echipe, însă le-a transmis jucătorilor săi să nu se teamă de adversar, la fel cum s-a întâmplat și în tur. „Raportul dintre cele două echipe e de o diferență majoră în favoarea lui Dinamo. Noi suntem o echipă care caută să-și consolideze identitatea, o echipă mică, iar ei au obiective mărețe. Totuși le-am spus jucătorilor că presiunea mai mare este de partea lor, pentru că ei au un obiectiv clar și nu-și permit să piardă nici un meci, în timp ce noi ne mai putem salva și cu 6-7 partide pierdute” a mai spus Badea.
Altfel, antrneorul argeșenilor are tot lotul valid pentru acest meci și chiar are dificultăți în a alcătui primul unsprezece. „Deocamdată nu am stabilit echipa. Toți jucătorii sunt valizi și întâmpin dificultăți în alegerea primului unsprezece și chiar a lotului de 18”
Fostul dinamovist Gerge Blay, s-a alăturat lotului Interist, însă nu va putea juca în meciul direct, deoarece nu este pus la punct cu pregătirea.
Articol scris de Alin MARCU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER