Badea l-a băgat în ședință pe Borcea și i-a amintit ce rol are în club:** „Relațiile mele au adus milioane în club”
Săptămâna trecută, Nicolae Badea a avut o discuție cu Cristi
Borcea, asta după ce președintele executiv l-a mustrat public,
spunând că nu bagă bani la echipă. Șeful Consiliului de
Administrație i-a replicat colegului său și i-a transmis acestuia
că în club intră anual aproximativ două milioane de euro de la
sponsorii aduși de el!
„Colegii mei să scoată «cașcavalul», că nu prea mai merge doar cu
vrăjeala! Dacă nu pot, să mă lase pe mine, că fac eu transferuri!
Altfel, să iasă public și să-și asume eventualele
insuccese!”, au fost vorbele lui Cristi Borcea de la
finalul returului cu Varazdin. Nicolae Badea nu a stat cu mâinile
în sân, iar a doua zi l-a chemat pe Borcea la o discuție.
În timpul dialogului, Badea i-a amintit colegului său că, în baza
relațiilor lui, în club au intrat anual aproape două milioane de
euro. Este vorba de contractele de sponsorizare pe care echipa le-a
încheiat cu diferite firme, cum ar fi Orange, Rin Grand, Emporiki,
Computerland sau Mitsubishi. La unele dintre ele, Badea este
asociat, iar în anumite cazuri, sponsorii plătesc chiar
performanța.
Imediat după ce și-a spus punctul de vedere, Nicolae Badea i-a
transmis colegului său că pe viitor nu va mai tolera astfel de
ieșiri, iar în calitate de președinte al CA, îi va retrage lui
Borcea dreptul de semnătură.
800 de mii de euro oferă anual Orange. Suma
poate crește până la 1,6 milioane