Antrenorul Ionuț Badea a declarat, miercuri, că se teme de Oțelul Galați, adversara formației Pandurii în etapa a II-a a Ligii I, și că echipa sa va avea un meci dificil în compania gălățenilor.
„Ne așteaptă o partidă foarte dificilă la Galați în compania unei echipe redutabile. Nu sunt vorbe ușoare și spun asta pentru că în opinia mea Galațiul formează o echipă bine structurată. Oțelul are jucători importanți de care noi ar trebui să ne temem și să ținem cont, cum este de exemplu Paraschi,v care e un atacant de careu, doi mijlocași centrali foarte laborioși, Giurgiu și Neagu, de asemenea doi jucători de bandă de forță explozivă, cum sunt Iorga și Ochiroșii. Oțelul are o fază defensivă bine organizată”, a precizat tehnicianul gorjenilor.
Badea a adăugat însă că și echipa sa arată mai bine acum. „Cât despre noi, pot să spun că am reușit o consolidare a relațiilor de joc care s-a văzut și la meciul de acasă cu Unirea. Sper ca aceasta să se perpetueze și la meciul contra Oțelului, astfel ca la final să reușim să ne bucurăm. Pregătim totdeauna meciurile la victorie, dar rămâne de văzut ce reușim să câștigăm la fiecare partidă”, a mai spus Badea.
Partida dintre Oțelul Galați și Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a II-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 18.00.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER