Bădoi: „Nu știu dacă aș mai fi continuat cu Craiova”

Adus la Universitatea Craiova pentru a suplini absența lui
Ovidiu Dănănae din flancul drept al apărării, Valentin Bădoi își
încheie în această vară contractul cu echipa din Bănie. Bădoi
consideră că vârsta sa este nepotrivită pentru proiectul Științei,
acela de a forma o echipă cu jucători tineri și speră ca în această
vară să își gasească un nou angajament.

„In toamnă am semnat un contract valabil până la finalul
campionatului. Nu știu dacă aș mai fi continuat cu Craiova. Poate
dacă aș fi fost mai tânăr aș fi rămas, dar la vârsta pe care o am e
greu. La Craiova sunt mulți puști foarte valoroși și se dorește
formarea unei echipe cu mulți tineri, nu cred ca aș mai fi avut
loc. M-am simțit bine la Craiova, păcat că echipa nu a avut
rezultate mai bune. Nu am regretat alegerea făcută, chiar mă bucur
că am jucat la Universitatea Craiova. Mi-aș fi dorit și eu să fie
un sezon mai bun, dar atât s-a putut”
, a spus Bădoi pentru

editie.ro

Publicat: 02 06. 2010, 16:28
Actualizat: 02 06. 2010, 16:29