Baftă, Patrick! Astea sunt cifrele pe care trebuie să le bați ca să îți depășești tatăl

Patrick Petre a înscris primul său gol în tricoul echipei al lui Dinamo, iar reacțiile reușitei sale au fost numeroase. Tânărul fotbalist a mărturisit chiar că va fi mai bun decât tatăl său, un adevărat simbol pentru clubul din șoseaua Ștefan cel Mare. 

Într-o partidă cu puțini spectatori, în care Dinamo era condusă cu 3-1, Patrick Petre s-a smucit din marcajul adversarului și a șutat puternic spre poarta lui Buzbuchi. Mingea a lovit bara transversală și apoi a intrat în poartă. Reușita a animat imediat tribunele, iar fanii dinamoviști au un nou motiv să privească spre viitor. 

Chiar dacă Dinamo a pierdut, reacțiile au apărut imediat la finalul meciului, iar Patrick Petre devenise subiect principal. „Bravo lui!„, a exclamat chiar Hagi la conferința de presă, în timp ce tatăl său a fost copleșit de emoții: „Am fost la stadion pentru că știam că e în lot. Nu știam dacă va juca sau nu.  Inima a avut un puls foarte ridicat la golul lui. Mi-ar fi dat și lacrimile, dar mi-a fost rușine de oamenii din jur„, a spus Florentin Petre. 

A fost crescut frumos, în spiritul fotbaliștilor. Are un tupeu bun și să dea Dumnezeu să mă depășească și să adune cât mai multe trofee
Florentin Petre, fost mijlocaș Dinamo

Cifre greu de doborât

Inevitabil s-a ajuns și la comparația dintre el și tatăl său. Statura este asemănătoare, au multe mișcări comune, dar misiunea fiului de a-și depăși părintele nu va fi deloc una ușoară. În primul rând, Florentin Petre a înscris la debutul său în Liga I (Dinamo – U Cluj 2-0, 15 octombrie 1994), doar că avea 18 ani, cu unul mai mult decât are Patrick la primul gol în campionatul intern. Cariera lui Florentin a fost plină, iar pe data de 18 mai 2011, atunci când s-a retras, fostul mijlocaș al lui Dinamo adunase 277 de meciuri în Liga I, 54 pentru echipa națională și 37 în cupele europene. Vitrina sa conține trei titluri de campion al României, cinci Cupe ale României și o Supercupă. La acestea se adaugă și un titlu în campionatul Bulgariei, câștigat cu ȚSKA Sofia. 

INTRĂ‚ AICI PENTRU A VEDEA IMAGINEA MĂ‚RITĂ‚

„O să reușesc să îl depășesc”

Patrick Petre nu pare descurajat de cifrele tatălui său, dar simte presiunea care este pe umerii săi la doar 17 ani. „E normal să aibă toată lumea așteptări de la mine. Toți speră să-l depășesc pe tata. Cu multă muncă, o să reușesc. Mă simt minunat când mă strigă suporterii. Sper să marchez cât mai multe goluri și să îi fac fericiți. Ne antrenăm, ținem capul sus și mergem mai departe„, a spus tânărul fotbalist la finalul meciului. 

Patrick Petre este un jucător foarte bun al lui Dinamo, a dovedit că este o soluție pentru echipa mare!
Flavius Stoican, antrenor Dinamo

Statistică: RĂ‚ZVAN TOMA

Publicat: 08 11. 2014, 23:02
Actualizat: 09 11. 2014, 09:17